Haralambie Vochițoiu, fost senator al PP-DD, a fost trimis în judecată de DNA alături de alte patru persoane, într-un dosar de fraudare de fonduri europene în valoare de peste 7,7 milioane de lei.

Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

DNA a anunțat luni trimiterea în judecată, în libertate, a cinci persoane fizice și a S.C. Euro Jobs S.R.L., pentru infracțiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că una dintre persoanele trimise în judecată este Haralambie Vochițoiu, senator de Hunedoara în legislatura 2012-2016, ales din partea PP-DD - Partidul Poporului - Dan Diaconescu și trecut în 2014 la UNPR. Conform acelorași surse, el a fost manager pentru două dintre proiectele cu finanțare europeană.

Acuzațiile aduse de DNA:

  • „În perioada 2010 – 2013, în contextul implementării a patru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, prin care s-a urmărit implementarea unor măsuri active de sprijinire a persoanelor vulnerabile pe piața muncii, administratorul S.C. Euro Jobs S.R.L. ar fi depus la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Vest 7 un număr de 29 cereri de rambursare la care ar fi atașat mai multe documente false (rapoarte tehnice de implementare), din care reieșea că toate cheltuielile sunt eligibile, iar informațiile conținute sunt corecte și corespund realității.
  • Din probatoriul administrat în cauză s-ar fi constatat că, în realitate, activitățile cu privire la furnizarea programelor de formare profesională nu s-ar fi desfășurat sau ar fi fost derulate într-un număr mai mic de ore și de cursanți decât cel indicat scriptic.
  • O parte din documentele respective ar fi fost puse la dispoziția administratorului S.C. Euro Jobs S.R.L. de către ceilalți inculpați, în calitățile lor de manager proiect respectiv responsabil formare profesională continuă.
  • Prin demersurile de mai sus au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 7.726.611 lei”.

Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman s-a constituit parte civilă în acest dosar, în care s-au instituit măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara.