Doi tineri sunt acuzați de șantaj și pornografie infantilă, după ce unul dintre ei a convins o fată de 12 ani să se înregistreze în ipostaze indecente, materiale pe care le-au transmis mai departe în momentul în care minora a refuzat să le dea bani și să mai producă înregistrări cu conținut sexual explicit. Cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

DIICOTFoto: Agerpres

Unul dintre cei doi este un minor, de 16 ani, din judeţul Mehedinţi, bănuit că ar fi convins o fată de 12 ani să se filmeze în ipostaze de nuditate şi să-i trimită imaginile foto şi video, iar cel de-al doilea - un tânăr de 21 de ani din Braşov, care a şantajat victima că le va face publice şi, când aceasta nu i-a dat bani, a transmis materialele pornografice altor două persoane, a precizat IGPR.

  • „În cauză s-a reţinut faptul că, în decembrie 2022, unul dintre inculpaţi a iniţiat şi dezvoltat o relaţie online cu o persoană vătămată minoră, în cadrul căreia a determinat-o pe aceasta să producă şi să îi transmită, prin intermediul unei reţele de socializare, materiale cu conţinut sexual explicit.
  • La refuzul persoanei vătămate minore de a continua relaţia şi implicit de a mai produce şi transmite materiale cu caracter pornografic, în ianuarie 2023, inculpatul a ameninţat că va distribui, iar ulterior a distribuit, în mediul online, mai multe dintre materialele deţinute.
  • În cursul aceleaşi luni, ianuarie 2023, cel de-al doilea inculpat, care a intrat în posesia unor materiale cu conţinut sexual explicit cu persoana vătămată minoră, transmise de către primul inculpat, a contactat persoana vătămată minoră şi i-a solicitat diverse sume de bani pentru a nu face publice aceste materiale, iar la refuzul acesteia, le-a distribuit către alte persoane”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT, citat de Agerpres.

În dosar au fost puse în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară, pe raza judeţelor Braşov şi Mehedinţi, fiind identificate şi ridicate mai multe terminale mobile şi un dispozitiv de stocare a datelor.

Cei doi au fost reţinuţi marţi, ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov dispunând arestarea preventivă a acestora.

Activităţile judiciare, desfăşurate sub coordonarea procurorilor braşoveni de crimă organizată, au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov şi cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, a precizat DIICOT.