​O tragedie stârnește consternare într-un orăsel din Franța. Izabela, fetița de cinci ani a unui cuplu de români care trăiește în Rambervillers, a fost găsită fără viață într-un sac de plastic într-un apartament. Părinții îi raportaseră dispariția imediat, iar principalul suspect este un adolescent de 15 ani.

Flori în memoria fetiței ucise Foto: Jean-Christophe Verhaegen / AFP / Profimedia Images

Totul s-a întâmplat pe 25 aprilie.

Fetița a dispărut din fața casei

În jurul orei 15.00, mama fetei a alertat jandarmeria, semnalând că fetița e de negăsit de mai bine de o oră. Polițiștii au început căutările și au luat declarații unui adolescent.

În jurul orei 16.00, acesta a sunat la jandarmerie susținând că a găsit copilul decedat, într-o geantă în fața apartamentului său. Ajunși la fața locului, anchetatorii au descoprit într-adevăr trupul neînsuflețit al copilului într-un sac de plastic din apartamentul adolescentului. Familia victimei, de origine română, potrivit primarului orașului, locuiește la câteva sute de metri distanță.

„Primii au intervenit polițiștii municipali, ei au fost cei care au descoperit cadavrul, apoi a venit ajutorul, au încercat să facă masaj cardiac, dar nu a fost nimic de făcut, a fost din păcate prea târziu”, a declarat pentru AFP primarul orașului.

„Se juca în fața casei, iar eu eram în interior, eram aici cu celălalt copil. După 20 de minute, o jumătate de oră, i-am zis „vezi unde e sora ta”. Mi-a zis: „nu mai e acolo”, a declarat mama fetei, în hohote de plâns.

„Suntem terminați”, a declarat tatăl fetiței, care a precizat că „micuța a ieșit cinci minute în fața casei, și a dispărut”.

Cine este principalul suspect

Tânărul care a fost arestat are 15 ani și, potrivit primarului, suferă de afecțiuni psihice.

El ar fi îndreptat inițial jandarmii spre o pistă falsă, indicând o direcție opusă locului unde se afla victima. El este suspectat că a mutat și cadavrul.

Potrivit primarului, tânărul era „cunoscut polițiștilor municipali și cu siguranță jandarmeriei, pentru fapte legate de abuzuri sexuale”.

Potrivit presei franceze, când au verificat înregistrările de pe camerele de supraveghere, polițiștii au văzut cum adolescentul s-a apropiat de fetița care se juca, iar apoi a condus-o spre casa sa „fără a folosi violența pe drumul public”.

Potrivit procurorului de caz adolesentul de 15 ani este deja acuzat în cadrul unei alte anchete de răpire, viol și agresiune sexuală asupra unui minor, „pentru fapte comise în februarie 2022”.

„Avea 14 ani la momentul acestor prime acte pentru care este încă prezumat nevinovat”, a continuat el. Actele de viol „au fost comise asupra a doi băieți” pe atunci în vârstă de aproximativ zece ani și „ar fi avut loc într-o pădure de lângă Rambervillers”, a adăugat el.

Procurorul a precizat că adolescentul a fost plasat sub supraveghere judiciară într-un centru educațional închis, „în afara departamentului”, până în februarie. La această dată, plasamentul i-a fost ridicat. Acesta este motivul pentru care se întorsese la domiciliul familiei. (Surse: FranceTV Info, TF1tv Info)