​​​O femeie de 39 de ani a născut în toaleta unui centru comercial din Râmnicu Vâlcea și-a băgat copilul într-un sac și l-a abandonat în parcare.

Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com

Alarma s-a dat după ce un bărbat a intrat în toaletă și a văzut o cantitate mare de sânge atât pe podea, cât și pe pereți.

„Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate, a fost identificat, într-un sac, în parcare, un copil nou-născut, care prezenta semne vitale. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Loredana Sandu, citată de Agerpres.

Femeia a fost identificată în scurt timp după ce a plecat cu maşina din parcarea centrului comercial aflat la ieşirea înspre Drăgăşani, ea fiind cercetată în prezent de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămarea nou-născutului, a mai precizat reprezentanta Poliţiei Vâlcea.

Bebeluşul, un băieţel de peste 3 kilograme, este în afara oricărui pericol şi se află sub supraveghere medicală.