PNL si PD vorbesc din nou pe o singura voce, dar se intampla la Cluj si pe o singura tema: Nokia. Presedintele Consiliului Judetean Cluj Marius Nicoara si primarul Emil Boc denunta ancheta DNA, dar si unul si altul par sa o faca din motive electorale. Si Nicoara si Boc se bat pentru eventuale beneficii de imagine de pe urma investitiei Nokia. Prin urmare, reactiile lor la ancheta DNA par gandite dupa logica electorala: cine ataca Nokia, ne ataca pe noi. Or, ancheta DNA vizeaza un posibil acces la informatii privilegiate in tranzactiile imobiliare de la Jucu, unde au interese si oameni de la PNL si de la PD-L.

Ideile pe scurt. Fapte:

● Cei care dezvaluie ancheta Nokia nu sunt procurorii DNA, ci presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara. Marti, 18 martie, Nicoara anunta intr-o conferinta de presa organizata ca Directia Nationala Anticoruptie a cerut documente si lasa sa se inteleaga ca procurorii sunt interesati de conditiile asocierii dintre Consiliul Judetean si Nokia.

● DNA precizeaza intr-un comunicat ca ancheta n-are legatura cu investitia, nici cu negocierea sau incheierea contractului cum a rezultat din declaratia presedintelui CJ Cluj. “Investigatia DNA priveste imprejurarile in care anumite persoane fizice si juridice au achizitionat terenuri in comuna Jucu, anterior relocarii fabricii si incheierii contractului de asociere, existand suspiciuni ca respectivele persoane au beneficiat de informatii potrivit carora compania Nokia urma sa deschida o fabrica pe acele terenuri”.

● A doua zi, presedintele PD-L, Emil Boc organizeaza si el o conferinta de presa: ”Am semnale ca se incearca manipularea politicianista. Din nefericire, o simpla ancheta judiciara poate compromite succesul de viitor al Clujului. Sint oameni din afara Clujului invidiosi pe modelul de succes de aici, interesati ca la Cluj sa fie un conflict.”

● Or, si PD si PNL sunt legate de afacerea imobiliara Nokia. Exista suspiciuni ca oameni de afaceri apropiati de PNL au beneficiat de informatii privilegiate pentru a face afaceri cu terenuri in zona, la fel cum fostul primar PD din Jucu este cercetat de DNA pentru presupuse fapte de coruptie iar un consilier judetean, pe atunci membru PD, fusese implicat in retrocedarea unor terenuri in zona.

Totul a inceput marti dimineata, cand presedintele CJ, Marius Nicoara a anuntat ancheta DNA la Jucu. Liberalul a vorbit apoi despre meritele sale in atragerea investitiei, despre dezvoltarea Clujului, despre beneficiile acestei investitii de renume si despre posibile atacuri electorale la adresa domniei sale. A urmat o zi in care Nicoara, viitor candidat la presedintia Consiliului Judetean, s-a aparat pe toate televiziunile si a prezentat in antiteza valoarea investitiei Nokia.

Boc transmite mesaje de intimidare catre DNA

Presedintele PD-L, Emil Boc nu a ratat nici el prilejul unui scurt exercitiu de imagine. A doua zi, miercuri, a facut o conferinta de presa. A anuntat ca are semnale ca se incearca o manipulare si a pus-o pe seama unor dusmani fara nume din afara orasului. “Din nefericire, o simpla ancheta judiciara poate compromite succesul de viitor al Clujului. Sint oameni din afara Clujului invidiosi pe modelul de succes de aici, interesati ca la Cluj sa fie un conflict” Boc a facut un apel catre politicienii locali sa fie solidari in „apararea intereselor judetului Cluj”. Primarul Boc a cerut tuturor politicienilor „sa nu murdareasca investitia Nokia” cu interese politicianiste si electorale, afirmand ca venirea altor investitorii strategici la Cluj sta sub semnul intrebarii, din cauza investigatiilor DNA. Presedintele

PD-L a refuzat sa spuna cine sint politicienii invidiosi si manipulatori care vor sa „submineze” imaginea Clujului si nu nici potentialii investitori intimidati de ancheta DNA.

Premierul Tariceanu avertizeaza si el procurorii anticoruptie

Tot miercuri a intervinit si premierul Romaniei. Calin Popescu-Tariceanu a declarat ca DNA trebuie sa gestioneze mai atent subiecte precum investitia Nokia la Cluj. ”Subiecte legate de investitii importante, precum Nokia la Cluj, trebuie gestionate de catre Departamentul National Anticoruptie (DNA) cu mai multa grija din punct de vedere comunicational, pentru ca investitorii sa nu fie „speriati” si trimisi in alta parte”, a declarat premierul Tariceanu. ”Daca asta este treaba DNA sa-i investigheze pe speculantii imobiliari, daca au iesit din cadrul legal, nu am niciun fel de problema, dar altfel aceste subiecte trebuie gestionate din punct de vedere comunicational de catre DNA cu multa grija, pentru ca in timp ce Guvernul face eforturi sa atraga investitorii, nu cred ca e rolul DNA sa-i sperie si sa-i trimita in alta parte”, a adaugat Tariceanu.

Cum a ajuns Nokia arma electorala

Venirea Nokiei la Cluj a fost prezentata de fiecare data in public, de catre politicienii locali, dar si de premier ca un mare succes al Clujului si al actualului Guvern. Insa de afacere par sa fi stiut din timp o mana de oameni de afaceri. Fostul prefect de Cluj, Alin Tise, declarase pentru HotNews.ro, in iulie 2006, ca primarul din comunca Jucu, unde a investit Nokia, ca a emis o hotarare ilegala prin care imputernicise un consilier local din alta comuna sa obtina in interes particular 100 de hectare de la Agentia Domeniilor Statului.

In cursul anului 2006 (cand Nokia incepuse deja sa tatoneze terenul la Cluj), mai multi oameni de afaceri locali au incheiat antecontracte (promisiuni de vanzare) cu taranii din Jucu. “Este o uriasa afacere cu terenuri in zona”, declarase in vara anului trecut fostul prefect, Alin Tise. Prefectul a suspendat intre timp eliberarea de titluri de proprietate, iar in zona Jucu autoritatile au inceput o ancheta.

Afacerea fratilor Buzoianu

Si clientela politica a PNL si cea PD-L pare implicata in afaceri cu terenuri la Jucu. De departe cei mai inspirati oameni de afaceri sunt fratii Octavian si Catalin Buzoianu din Cluj, care au concesionat langa Nokia aproape 1000 (una mie) hectare de teren. Tot intamplator, afacerea s-a incheiat tot in 2006 cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Vetereninara din Cluj (USAMV).

De altfel, statul roman a luat cele 160 de hectare de teren destinate investitiei Nokia de la USAMV, care are in administrare peste 1400 de hectare in zona Jucu. Si aici insa domneste secretomania. Universitatea n-a scos la licitatie cele 1000 de hectare de teren, ci a recurs la metoda asocierii in participatiune cu firma fratilor Buzoianu (Modern Farm SRL).

Potrivit unor surse, fratii Buzoianu i-ar fi sugerat presedintelui CJ, Marius Nicoara sa propuna companiei Nokia solutia Jucu, dupa ce finlandezii luasera initial in calcul o alta varianta. Oficial, fratii Buzoianu spun insa ca au concesionat cele 1000 de hectare fara sa aiba habar ca Nokia va investi la Jucu. Insa nici ei nu vor sa divulge termenii asocierii cu USAMV.

Oamenii PD, implicati si ei in afaceri cu terenuri

In comuna Jucu, fostul primar PD Petru Coste a fost arestat la sfirsitul anului trecut, in urma unui flagrat in care lua mita zece mii de euro pentru a retroceda un teren. Cel care i-a luat locul este tot membru PD, Dorel Pojar avansind de la postul de vice la cel de primar interimar. Printre numele celor care s-au ocupat de mijlocirea unor tranzactii imobiliare s-au vehiculat si nume apropiate PNL, dar si PD.

Un proprietar de terenuri in Jucu, Pavel Lazar, din Targu-Mures, a cerut retrocedarea unei suprafete de aproximativ 95 de hectare. Timp de mai multi ani, rezolvarea cererii sale a fost tergiversata. Dupa ce a obtinut retrocedarea unei parcele, Pavel Lazar a incheiat un antecontract de vanzare-cumparare cu omul de afaceri Adrian Muntean, din Cluj, care s-a oferit sa il ajute sa obtina si retrocedarea celorlalte parcele.

Pentru a grabi lucrurile, ei au angajat-o, pe post de avocata, pe Steluta Cataniciu. Ea este consilier judetean, fosta presedinta a organizatiei de femei a PD-L Cluj, trecuta la PNL. Cum nici asa nu au reusit sa deblocheze lucrurile, Adrian Muntean a sesizat DNA. Procurorii anticoruptie au organizat un flagrant, in urma caruia fostul primar din jucu Petre Coste (PD), a fost prins dupa ce a primit o spaga in valoare de 10.000 de euro.

Nokia si potentialul electoral

Simtind potential electoral, Emil Boc se straduieste din toate puterile sa se asocieze de la inceput cu afacerea Nokia. Cauta solutii pentru o locatie Nokia, pune „pile” la Ministerul Educatiei „unde, explica el, il aveam pe domnul Hardau de la noi din partid si i-am spus sa urgenteze cu transferul terenului ca sa vina Nokia. S-a rezolvat in doua saptamini ce se facea de obicei in sase luni, am cerut ca in Parlament sa se voteze pentru transfer, am facut fiecare ce-am putut ca sa ajutam investitia asta”, a declarat miercuri Boc.

Intr-un sondaj de opinie, despre care au aparut informatii in presa, dar neconfirmat de Boc, primarul de Cluj ar fi marele beneficiar de imagine de pe urma investitiei: 53% din clujeni cred ca Emil Boc a adus Nokia la Cluj. Or, si primarul Emil Boc si presedintele CJ Marius Nicoara, cel are a purtat negocierile cu finlandezii, se bazeaza pe brandul Nokia in campania electorala. Perspectiva descoperirii de catre DNA a unor ilegalitati imobiliare comise de clientela politica apropiata celor doua partide ar diminua in mod evident potentialul electoral al investitiei.