Imaginile suprinse pe camerele de supraveghere arată cum un bărbat care stă la o masă pe terasa restaurantului Nuba se ridică și îl atacă pe Jean Sasu, apoi o altă înregistrare îl arată pe atacator fugind cu ceea ce pare a fi un cuțit în mână.

Mașină de polițieFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Dacă primele imagini surprinse pe camerele de supraveghere îl arată pe atacator în timp ce se ridică de la masă și merge pe Sasu, o altă cameră de supraveghere l-a surprins pe bărbat fugind de la fața locului după atac.

Reamintim că Jean Sasu, unul dintre patronii clubului Nuba, a fost înjunghiat în zona feselor, „aparent fără motiv”, de către un client care s-a ridicat de la masă, conform surselor judiciare.

Victima a fost dusă la Spitalul Floreasca, în timp ce agresorul este căutat de polițiști.

Poliția Capitalei a anunțat, printr-un comunicat de presă, că în jurul orei 15.00 Secția 1 a fost sesizată prin apel la 112 că într-un local din Sectorul 1 a avut loc un conflict între două persoane.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției care au identificat un bărbat ce prezenta leziuni, fiind preluat de un echipaj medical care l-a transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru identificarea și depistarea bărbatului bănuit de săvârșirea faptei, în vederea luării măsurilor legale”, a transmis Poliția.