Şoferul unui autobuz aparţinând unei societăţi locale de transport în comun din municipiul Buzău a fost depistat de către poliţişti la volan având o alcoolemie de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, relatează Agerpres.

Masini de PolitieFoto: AGERPRES

Conducătorul autovehiculului de transport plecase în cursă cu trei pasageri, însă a fost oprit de poliţiştii rutieri care au sesizat că se deplasa sinuos pe carosabil.

"În timp ce exercita atribuţiile de serviciu, un echipaj de poliţie al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Buzău a observat că şoferul unui autovehicul destinat transportului de persoane avea un comportament neadecvat în timp ce conducea pe o stradă din municipiu. Poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire şi, în urma verificărilor, au stabilit faptul că şoferul este un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Vadu Paşii. De asemenea, întrucât acesta emana halena alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest. Alcooltestul a indicat o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat", a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău.

Oamenii legii au încercat să îl convingă pe şofer să se deplaseze la spital în vederea recoltării de probe de sânge, însă acesta a refuzat, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal.

"Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. La acest moment, cauza este analizată împreună cu procurorul de caz, în vederea dispunerii tuturor măsurilor ce se impun, conform legii", se mai arată în informarea transmisă de IPJ Buzău.