Ca tânăr rom ai două opțiuni: să îți asumi etnia sau să o ascunzi. Dacă decizi să te ascunzi, vei pretinde toată viața că ești altcineva. În schimb, dacă decizi să fii rom public, se nasc alte trei opțiuni: să reacționezi la discriminare devenind activist, să pleci capul acceptând să fii plasat pe o poziție de inferioritate sau să pretinzi că nu îți pasă.

Alexandru StanFoto: Arhiva personala

Indiferent de ce alegi, vei fi afectat emoțional, iar stima de sine îți va fi influențată.

Alexandru Stan este un tânăr activist rom, student la Facultatea de Drept și la Facultatea de Marketing de la Universitatea București.

Nu este deloc ușor să se împartă între cele două facultăți, dar spune că pentru a rezista trebuie să fii genul de om care pune mai mult accentul pe cunoștințe decât pe note. „Trebuie să fii dispus să faci sacrificii și să te poți ridica repede atunci când ai căzut”.

Acum, Alex militează pentru drepturile romilor, dar nu a fost așa dintotdeauna. Când era mic, nu vorbea despre etnia lui.

• „Eu nu spuneam că sunt rom când eram mic, mama spunea. Eu spuneam că sunt român și mă plângeam când ea spunea așa...
• Îmi amintesc că i-am spus colegei de bancă în secret că sunt rom”.

„Când am luat inițiativa în comentarii am fost surprins să primesc like-uri”

Spiritul civic a fost declanșat în Alex de comentariile discriminatorii pe care le vedea pe rețelele de socializare.

• „Acum vreo 5-6 ani, eram la liceu și vedeam numai comentarii negative online…
• Când am luat inițiativa în comentarii am fost surprins să primesc like-uri. Nu era toată lumea de acord cu comentariile negative, existau persoane care erau de acord cu mine, dar nu aveau curajul să se afirme.
• Eu când eram mic mi-aș fi dorit să văd comentarii așa și să le dau like. De atunci, am zis că vreau să fiu eu persoana aia pe care tinerii romi o văd prin comentarii și la care se raportează”.

Alex recunoaște că acum îi apără pe toți romii, însă inițial, când a început să reacționeze la prejudecăți, voia să se apere de fapt pe sine:

• „Comentau că „toți ț*ganii fură”, înseamnă că eu sunt excepția de la regulă. Am avut gândul că aș fi eu vârful icebergului, că eram și arogant pe vremea aia”.

Mai mereu primul bănuit la școală că ar copia

Alex le este recunoscător părinților pentru felul în care l-au crescut și se consideră privilegiat, întrucât aceștia l-au susținut atât financiar, cât și emoțional:

• „Sunt din București, m-am născut în Giulești-Crângași, mai am o soră mai mare și un frate mai mic.
• Tata e polițist în Direcția de Poliție Locală a sectorului 6, iar mama are un coafor. E antreprenor cum îi zic eu, ea zice că e frizeriță. Ambii părinți sunt de etnie romă... dar noi ne-am urbanizat, am fost asimilați de cultura românilor, am crescut între români”.

Cu toate că a crescut într-o familie care a încurajat educația, spune că nu a fost ferit de discriminarea din școală. Era un elev conștiincios, care mergea la olimpiade și totuși simțea că era mai mereu primul bănuit că ar copia:

• „Era la simularea de bacalaureat când a intrat domnul director la noi în sală să ne întrebe ce facem și pe mine m-a văzut mai așa. M-a ridicat în picioare să mă controleze de copiuțe”.

„Ori era cineva care credea că fur, ori era bodyguardul îngrijorat de concentrația de zahăr din sucul meu”

Alex își amintește că, pe măsură ce a început să se exprime împotriva inegalităților și prejudecăților, unii colegi de liceu au ales să se îndepărteze de el. Același lucru i s-a întâmplat și în facultate, când a vorbit despre discriminare:

• „Am fost făcut cioară borâtă de-o gagică, mi-a zis că mama ei nu îi dă voie să iasă cu ț*ganii și că dacă îi aduce un ț*gan acasă la ușă, o bate.
• O colegă de la facultate îmi spunea că atunci când m-a cunoscut zicea în mintea ei „cine o mai fi, mă, și ț*ganul ăsta?”. Nu m-a băgat în seamă vreo jumătate de semestru până când a fost forțată de faptul că aveam un proiect împreună și trebuia să lucreze cu mine, apoi și-a dat seama că sunt ok”.

Spune că, de curând, ar fi fost controlat în rucsac fără motiv de către agentul de securitate al unui magazin, doar pentru că are tenul închis. Încearcă să nu pună la inimă și să facă haz de necaz: „Ori era cineva care credea că fur, ori era bodyguardul îngrijorat de concentrația de zahăr din sucul meu. Își făcea griji pentru mine, așa prefer să cred”.

Discriminarea îl afectează, însă nu renunță:

• „Mi se pare tristuț. Mă simt prost când lumea mă evită. E un reflex emoțional pe care nu am cum să-l controlez, e tristețe.
• Îți trebuie și inima tare uneori, deoarece comentariile sunt multe, mai ales pe rețelele sociale, că acolo am primit mesaje de „cioară borâtă” în jumătate din inboxul meu de Facebook”.

Cioara de pe umăr

Sătul de apelativul peiorativ, Alex a fost inspirat de corbii lui Odin din mitologia nordică și a decis să-și tatueze pe umăr o cioară care citește:

• „Am zis, hai că nu mai încerc să schimb animalul cu care este asociat romul, ci să schimb înțelesul animalului. Eu sunt mândru că am cioara asta pe umăr și asta sunt eu: o cioară citind o carte.”

Atitudinile discriminatorii l-au determinat să lupte, să demonstreze de două ori mai mult decât ceilalți pentru a arăta că merită, că este inteligent, curat, că este egal cu majoritarii:

• „Îmi place să zic că mă spăl de două ori mai mult, ca într-o zi să pot să mă spăl o singură dată.
• Acum suntem discriminați și ne-ar trebui mai mult să anulăm toate chestiile astea ca să putem la un moment dat să ajungem pe picior de egalitate”.

Fiind pasionat de istorie, Alex a găsit explicații pentru discriminarea cu care se confruntă romii în istoria care atestă de 500 de ani de sclavie și deportarea romilor în al Doilea Război Mondial. Consideră că, atunci „când înțelegem istoria, înțelegem cine suntem noi cu adevărat”.

Un experiment

Alex spune că deseori necunoscuții îl abordează în arabă, neasociind imaginea lui cu cea a romilor din România. Alții îi spun să își verifice arborele genealogic, că sigur trebuie să fie ceva acolo. Îl irită această preconcepție și încearcă să o înlăture elegant, dar i se pare hilar că nu este crezut chiar și după ce e nevoit să își explice etnia:

• „Înțeleg de ce lumea mă percepe arab, înțeleg de ce nu sunt obișnuiți să vadă pe cineva mai de culoare în spații de reprezentare studențească. Port foarte mult costum.
• Mă asimilează cu primul lucru care le vine la îndemână”.

În octombrie anul trecut, chiar de ziua lui, Alex a realizat un experiment social și a ales să petreacă o zi îmbrăcat cu cămașă roșie și pălărie. Voia să vadă reacțiile celor din jur. Mama lui a fost supărată că a ales tocmai ziua lui de naștere pentru acest experiment, spunându-i că o să-și strice sărbătoarea din cauza reacțiilor negative: „Am plecat pe stradă și mi-am făcut o zi normală: am fost la universitate, am fost să-mi iau mâncare”.

S-a lovit de oameni care s-au ținut după el prin magazine, ca să nu fure. A fost înjurat în trafic: „Că na, una este când trece cineva normal o trecere de pietoni, alta e când o trec eu. Dacă o trec eu: „du-te dracu' de ț*gan”…”.

A avut însă parte și de reacții pozitive, în special la facultate: „M-am concentrat pe ele ca să nu îmi fac eu inimă rea. Erau oameni care veneau la mine din curiozitate, să facem poze, li se părea foarte mișto. M-am concentrat pe lucrurile astea”.

„M-am născut cu o etichetă pe picior și nu am putut să o mai dau jos”

Alexandru este și vicepreședinte al Uniunii Studenților din România, responsabil pe direcția educațională, student senator, student consilier în facultate, student expert evaluator ARACIS, un adevărat reprezentant al studenților.

Spune că de-a lungul timpului i s-a întâmplat de multe ori să întâlnească profesori rasiști, cu comportamente și comentarii complet nepotrivite. Poate că el nu a avut întotdeauna puterea să se impună, însă a învățat pe parcurs că perseverența este cheia reușitei. Luptă pentru drepturile tuturor studenților și a propus să existe la nivelul fiecărei universități câte o strategie de combatere a discriminării.

Acum, la Facultatea de Marketing Alex își scrie licența abordând măsurile ce pot fi luate în social media pentru combaterea fenomenului „anti-țigănist”, simțind că astfel de teme sunt mult prea rar abordate: „Mi-ar fi plăcut să văd partea asta de activism în marketing pentru grupurile minoritare sau în marketing, în cultură, în marketingul făcut de persoanele albe pentru persoanele albe”.

El spune că își continuă activ lupta în social media, chiar dacă uneori se trezește jignit inclusiv de oameni politici. La începutul anului, tânărul a susținut printr-o postare propunerea de a înlătura bustul lui Mircea Vulcănescu dintr-un parc din București. Argumentele țineau de faptul că Vulcănescu a fost condamnat pentru crime de război și a luat parte la procesul decizional care a dus la jefuirea romilor și evreilor deportați din România. Citindu-i postarea, un membru AUR i-a adresat atât de multe jigniri, încât Alex s-a gândit serios să renunțe la a mai fi vocal:

• „M-am enervat atât de tare, încât am zis că dacă ăsta e nivelul, eu ies din chestia asta, nu mai vreau să fac.
• M-am născut cu o etichetă pe picior și nu am putut să o mai dau jos.
• Nu știu de ce sunt rom, de ce sunt român, eu sunt cine sunt. Sunt Alex și îmi fac treaba mea, comentez pe Facebook”.

De Ziua Internațională a Romilor, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” prezintă povești de viață ale unor romi care se mândresc cu cine sunt. Articolele sunt parte din proiectul „Cunoașterea (r)omului de lângă noi”, finanțat prin programul Active Citizens Fund Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 și care are ca scop creșterea nivelului de conștientizare asupra drepturilor omului și tratamentului egal, cu focus pe minoritatea romă. Campania este găzduită de HotNews.ro.