Un jandarm de 38 de ani care a încercat să aplaneze un conflict între doi bărbaţi din cauza unui împrumut de câteva mii de euro a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Râșnov, alte două persoane fiind rănite.

JandarmFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com

Potrivit prim-procurorului Parchetului Tribunalului Braşov, Adrian Radu, agresorul şi ceilalți trei bărbați se cunoşteau.

  • „Pe fondul consumului de alcool, agresorul i-a reproşat uneia dintre victime că nu i-a returnat un împrumut de câteva mii de euro.
  • A mers acasă, s-a înarmat cu un cuţit şi s-a întors să îl atace pe pretinsul datornic.
  • În apărarea acestuia din urmă au intervenit alte două persoane, un jandarm şi încă o victimă, de 20 şi ceva de ani.
  • În agresiune a fost ucis jandarmul şi au fost rănite celelalte două persoane.
  • Apoi, agresorul s-a întors acasă, unde și-a secționat venele de la o mână, iar în prezent este în spital, la Sibiu, pentru o operaţie de urgenţă”, a precizat Adrian Radu, citată de Agerpres.

Ea a mai spus că tânărul rănit uşor în conflict este pompier.

În acest dosar se fac cercetări pentru omor şi tentativă la omor, iar în cazul în care cea de-a treia victimă, cea rănită uşor, va face plângere, va fi extinsă ancheta și pentru lovire, a menţionat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Braşov.

Conform IPJ Braşov, toţi cei patru bărbaţi se cunoşteau de dinainte de scandalul de sâmbătă:

  • „La data de 26 martie, în jurul orei 00,20, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în localitatea Râşnov, în incinta unui imobil, a avut loc o agresiune în care un bărbat, de 39 de ani, ar fi lovit cu un cuţit trei persoane.
  • Fapta s-ar fi petrecut în interiorul locuinţei, în care bărbatul bănuit a pătruns pe uşa aflată deschisă, aici găsindu-i împreună pe cei trei bărbaţi, cu vârstele de 22, 24, respectiv 38 de ani. (...)
  • După săvârşirea agresiunii, autorul s-ar fi îndreptat către locuinţa sa, în apropierea acesteia fiind identificat, în stare de inconştienţă, cu tăieturi în zona braţelor, leziuni pe care şi le-ar fi provocat după conflictul din locuinţă”.