Ministrul Educației, Ligia Deca, a transmis Parlamentului că nu poate participa, miercuri, la „Ora ministrului” deoarece a fost confirmată cu COVID-19. Ligia Deca l-a însoțit pe președintele Klaus Iohannis în vizita începută în 18 martie în Emiratele Arabe Unite, unde s-a aflat până astăzi.

Ligia DecaFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Ministrul Educaţiei urma să se afle miercuri în Senat, la „Ora Guvernului”, la solicitarea grupului parlamentar al USR.

  • „Victorie! Ligia Deca vine, în sfârşit, la Ora Guvernului! 170 zile. Atâtea zile i-a luat ministrului Ligia Deca să vină să stea de vorbă cu Parlamentul pe tema de care se ocupă, educaţia, după ce a preluat funcţia pe 3 octombrie 2022”, a scris pe Facebook senatorul USR Ştefan Pălărie.

Marți, însă, Ligia Deca a transmis că a fost confirmată cu COVID-19 în urma unui test PCR făcut astăzi, ea cerând reprogramarea „Orei Guvernului”.

Deca, alături de Iohannis în Emiratele Arabe Unite

Ligia Deca l-a însoțit pe Klaus Iohannis în vizita pe care acesta a făcut-o în Emiratele Arabe Unite începând din 18 martie și până astăzi.

Luni, ea a postat pe Facebook mai multe fotografii din Emiratele Arabe Unite, alături de Iohannis și de ceilalți membri ai delegației.

  • „Vizita a fost organizată și în contextul semnării, dintre România și Emiratele Arabe Unite, a memorandumurilor de înțelegere în domeniul educației, al digitalizării, al tranziției verzi și al energiei.
  • O deplasare a fost organizată și în Masdar City, lângă Abu Dhabi, oraș recunoscut pentru proiectele dedicate energiei regenerabile și pentru inovațiile din domeniul dezvoltării urbane. A fost subliniată importanța cooperării pentru creșterea calității actului educațional, fiind discutată și posibilitatea dezvoltării unor proiecte comune. Astfel de inițiative vor genera, în mod cert, noi investiții în educație.
  • Ulterior, am vizitat, împreună cu ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, centrul de certificare a competențelor pentru forța de muncă din Abu Dhabi. Aici, ni s-au prezentat soluții pentru abordarea crizei forței de muncă, urmând să analizăm noi modalităţi de cooperare.
  • Totodată, am fost primiți la Palatul Prezidențial de Alteța Sa, Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi.
  • De asemenea, am semnat, împreună cu Ministrul Educaţiei din Emiratele Arabe Unite, Ahmad Belhoul Al Falasi, un memorandum de înțelegere, în care au fost puse bazele pentru dezvoltarea sistemelor de învățământ preuniversitar și superior. Cele două state vor coopera și vor efectua schimburi de experiență în mai multe domenii-cheie din educație. Cu această ocazie, am lansat invitația către Ministrul Ahmad Belhoul Al Falasi de a efectua o vizită oficială în România”, a scris Deca.