Începând din luna aprilie, Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului și Atelierul Auto al Regelui Mihai se vor deschide publicului, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 9.00 şi 18.00. De asemenea va fi și un Magazin de Suveniruri.

Domeniul Regal SavarsinFoto: Agerpres

”Se fac pregătiri intense pentru ca Satul Regal şi Parcul Castelului Săvârşin să se deschidă publicului luna viitoare. Sperăm ca, în zilele de 28, 29 şi 30 aprilie 2023, Fundaţia Colecţia Regală să poată organiza o amplă serie de evenimente sportive, culturale, educative, precum şi atracţii turistice, la care publicul să fie primit cu braţele deschise”, se arată în anunţ.

Domeniul Regal Săvârşin va fi deschis publicului în perioada mai-octombrie 2023.

Vor putea fi vizitate Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai şi Magazinul de Suveniruri în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 9.00 şi 18.00.

Parcul Regal poate fi vizitat în aceleaşi zile, dar numai cu înscriere prealabilă, la telefon: 0770 562 822, precum şi pe e-mail: contact@savarsinregal.ro.

Vizitarea parcului se face numai în prezenţa unui ghid.