Două persoane au fost arestate preventiv după ce au furat cabluri de alimentare din patru locomotive aflate în depou la Constanţa, procurorii spunând că valoarea prejudiciului este estimată la un milion de lei pentru fiecare locomotivă.

LocomotiveFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Parchetul Judecătoriei Constanţa a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că două persoane sunt cercetate pentru furt calificat după ce în perioada 20-23 februarie, pe timp de noapte, au forţat uşile şi au rupt sigiliile CFR a trei locomotive aflate în depoul CF Palas, au pătruns în interiorul lor şi apoi au urcat pe ele, după care au secţionat de la două dintre acestea mai multe fire şi cabluri electrice, pe care şi le-au însuşit.

Ulterior, în noaptea de 5 spre 6 martie, cei doi bărbaţi au pătruns în alte două locomotive aflate în acelaşi depou, prin forţarea gurilor de ventilaţie şi a uşilor, au urcat pe ele, iar apoi au sustras cablurile de alimentare ale acestora. Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 1.000.000 de lei pentru fiecare locomotivă afectată, conform procurorilor.