Luni dimineață, în jurul orei 4.00, un tren al CFR Călători a lovit în gara Roșiori Nord un tren de marfă ce transporta mașini, deși inițial aproape toate comunicatele publice spuneau că trenul de pasageri ar fi frânat puternic, pentru a evita o coliziune. Ce s-a întâmplat acolo? Cum a fost posibil ca mai multe instituții ale statului să mintă prin omisiune în comunicatele oficiale, care lăsau de înțeles că de vină sunt mecanicii trenului de marfă?

Accident feroviar TeleormanFoto: Captura video Antena 3

Trenul de pasageri nu avea ce căuta pe aceeași linie cu cel de marfă

Luni dimineață, la Roșiorii de Vede, în Teleorman, trenul de călători IR 1822 Arad - București a lovit un tren de marfă al DB Schenker care se afla la linia 5, se pregătea de garare și era compus din 26 de vagoane cu mașini Ford ce erau transportate spre portul Constanța.

Inițial, comunicatele CFR SA și CFR Călători vorbeau despre o frânare bruscă a trenului de călători, mecanicul făcând asta pentru a evita coliziunea cu trenul de marfă. Se părea că vina ține de trenul de marfă, la care trei vagoane deraiaseră, iar trenul de călători frânase pentru a nu se produce o ciocnire.

Dar o ciocnire chiar s-a produs, iar acest lucru a fost confirmat și explicat și de CFR Infrastructură după ora 13, explicația fiind că mecanicul trenului IR 1822, care urma să intre în stație la altă linie, a depășit semnalul de intrare în stație, care era deja în poziția oprire (pe culoarea roșie) și a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare.

Trenul DB Schenker ducea mașini Ford Puma de la fabrica din Craiova, către portul Constanța și parcursese aproximativ 110 km, având încă 330 km până în port. Trenul IR 1822 plecase duminică la ora 18.04 din Arad, rulase zece ore pe 504 km și mai avea 100 de km până la destinație. Trenul trebuia să staționeze la Roșiori Nord de la 3.59 la 4.01.

Câteva lucruri sunt clare: trenul CFR Călători NU avea ce căuta pe aceeași linie cu trenul marfar care ducea mașini Ford și, chiar dacă intrase din greșeală pe aceeași linie, ar fi trebuit să oprească la timp, pentru a nu se produce un impact.

Nu se știe, iar asta va stabili ancheta, dacă instalația autostop din calea de rulare a frânat trenul de călători, sau mecanicul a frânat. Cel mai probabil, frâna de urgență a fost acționată automat.

Trebuie spus că regulile pe calea ferată sunt ca la armată, se știe clar pe ce linie este fiecare tren și cât timp trebuie să stea „la semnal” și foarte rar se întâmplă, chiar și în România, ca două trenuri să se ciocnească, la acest lucru contribuind și numeroasele limitări de viteză care fac ca parcursul să dureze mult.

De multe ori, când mergeți cu trenul, puteți observa că oprește „în câmp” sau într-o gară, pentru a aștepta să treacă alt tren, eventual de rang superior. Trenurile se așteaptă unul pe altul pentru ca fiecare să treacă în deplină siguranță și există și sistemele automate de avertizare și frânare. Depășirea semnalului pe roșu este o abatere gravă și se întâmplă foarte, foarte rar.

Deși lucrurile s-au petrecut după cum le-am relatat, la orele 11 părea foarte puțin probabil că s-a petrecut o ciocnire, iar lumea se întreba de ce au deraiat vagoanele cu mașini Ford.

O ciocnire violentă

Au apărut însă informații pe surse ce indicau faptul că trenurile s-au ciocnit. După ora 11, publicația Club Feroviar scria, citând surse din industrie, că deraierea de la Roșiori s-ar fi produs din cauza CFR Călători, fiindcă, la ora 3:55, locomotiva trenului IR 1822 a depășit semnalul de intrare în stație, aflat pe culoarea roșie.

Surse din domeniul feroviar, consultate de HotNews.ro, au confirmat că a existat impact și că cele trei vagoane cu mașini care au deraiat au făcut-o din cauza trenului de călători care a izbit trenul de marfă cu mașini, tren care se gara pe una dintre liniile din stația Roșiori Nord.

Confirmarea oficială a venit după ora 12:00, când directorul AGIFER, Agenția de investigare feroviară română, a confirmat că a existat tamponare între cele două trenuri. „Trenul 1822 al CFR Călători, la intrarea în stația Roșiori Nord, a trecut peste un semnal care indica oprire”, a spus, pentru Radio România Actualități, Laurențiu Dumitru.

AGIFER va face o anchetă detaliată și va dura ceva timp până când vor fi comunicate rezultatele oficiale. Circulația feroviară a fost afectată pe magistrala 100, au fost întârzieri mari, însă, din cauza unei probleme de soft, de câteva zile nu mai sunt afișate întârzierile trenurilor în timp real pe portalul Infofer și pe aplicația CFR Călători.

O lipsă de comunicare revoltătoare la CFR Călători

Așadar, la cazul Roșiori, lucrurile stau cu totul diferit: instituțiile au dat informații incomplete, iar Ministerul Transporturilor nu a spus încă nimic. Dintre toate companiile din domeniul feroviar, cea mai slabă comunicare este la CFR Călători care răspunde târziu și rar oferă detalii despre întârzieri și probleme.

Despre tăcerea CFR Călători a vorbit și Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR și al ministrului Transporturilor. El a acuzat CFR Călători că „tace” în ceea ce privește accidentul feroviar de luni dimineață. „Acolo a fost o eroare umană. Practic, locomotiva, sau trenul accelerat, a trecut pe roșu. Noroc că au acționat sistemele automate de frânare și nu s-a produs o tragedie”, a spus reprezentantul MT, la emisiunea „News Pass” de la B1 TV.

Întrebat de ce tace MT de câteva ore, oficialul a afirmat: „Nu tace Ministerul Transporturilor, tace CFR Călători! Practic, tace CFR Călători. În afară de acel comunicat, nu a mai dat nimic după aia – și este o tradiție la CFR Călători să tacă”.

„Și acum ar fi trebuit, tocmai că s-a întâmplat ceva, să iasă și să vorbească, cum face și CNAIR, de altfel, unde eu sunt purtător de cuvânt. Fiecare companie are o structură de comunicare (…). Nu este normal ca o companie care are o structură de comunicare să tacă ore întregi”, a adăugat Alin Șerbănescu.

13 oameni au fost răniți, dintre care patru au avut nevoie de îngrijiri spitalicești, nimeni nefiind însă în stare gravă.