Palatul Universității din București este în plin proces de consolidare și restaurare, iar prima etapă a lucrărilor a presupus o serie de săpături arheologice în curtea interioară a clădirii istorice. Este etapa în care au ieșit la lumină primele vestigii: zidurile vechii Academii Domnești „Sf. Sava"

Universitatea din BucureștiFoto: AGERPRES

Proiectul "Palatul Universității" constă în consolidarea structurală a întregii clădiri, refacerea învelitorii și înlocuirea elementelor din lemn degradate, restaurarea fațadelor, refacerea decorațiunilor istorice, eliminarea umidității și a infiltrațiilor și montarea unui sistem de iluminat arhitectural.

Descoperirea vestigiilor face ca întreg procesul să devină și mai complex.

Provocările existau deja, pentru că este vorba despre o clădire de peste 40.000 de metri pătrați, monument de importanță națională aflat pe un sit arheologic. În același timp, este și o clădire de învățământ cu câteva mii de studenți. În plus, Palatul Universității este un imobil care pune probleme deosebite din punct de vedere al securităţii la incendiu.

Despre următorii pași vorbește Mircea Căpățână, unul dintre arhitecții implicați în acest proiect, într-un interviu pentru B365.ro.

CITEȘTE CONTINUAREA PE B365.RO