Zeci de percheziţii domiciliare au loc marţi dimineaţă în judeţele Timiş, Arad, Satu Mare, Caraş Severin, Alba, Olt, Dâmboviţa şi municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt vizați cetățeni români și străini care s-au asociat în trei grupuri infracționale care adăposteau migranți în țara noastră pe care îi transportau mai apoi în Europa Centrală sau de Vest prin trecerea ilegală a frontierei în schimbul unor sume importante de bani. Peste 60 de persoane urmează a fi duse la audieri.

Perchezitii ale oamenilor legiiFoto: AGERPRES

„La data de 28 februarie 2023, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Timişoara, Alba Iulia, Oradea, Craiova, Ploieşti şi ai serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Caraş-Severin, Arad şi Dâmboviţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, B.T. Arad şi B.T. Caraş Severin, efectuează 50 de percheziţii domiciliare, în judeţele Timiş, Arad, Satu Mare, Caraş Severin, Alba, Olt, Dâmboviţa şi municipiul Bucureşti, în cele 3 cauze penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi”, anunţă IGPR.

Din cercetări a reieşit că, din anul 2022, mai multe persoane, cetăţeni români şi cetăţeni străini, s-ar fi constituit în trei grupuri infracţionale, având ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României şi ulterior transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea obţinerii de importante foloase materiale.

DIICOT precizează că au fost interceptate şi oprite un număr de aproximativ 40 de transporturi ilegale în care au fost implicaţi membrii grupurilor infracţionale, transporturi în care au fost identificaţi un număr de peste 800 de migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.

Peste 60 de persoane urmează a fi duse la audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic şi Criminalistic.

La acţiune participă poliţiştii inspectoratelor de poliţie judeţene Timiş, Caraş-Severin, Arad, Alba, precum şi jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti, Grupării Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timişoara, inspectoratelor judeţene de jandarmi Arad, Caraş-Severin, Alba şi Satu Mare. (Sursă news.ro)