Este cercetătoare și autoare a trei brevete de invenții în domeniul oftalmologic dintre care unul european. În cadrul noului episod al proiectului “De Bine”, demarat de Banca Transilvania, aflăm povestea medicului oftalmolog Sînziana Istrate, care a clădit de la zero două clinici în care a investit peste jumătate de million de euro. Face asta cu pasiune, investește timp pentru că îi place să facă oamenii să vadă lumea mai bine.

Dr. Sînziana IstrateFoto: Banca Transilvania

Ce simțiți în momentul în care pacienții se uită în stânga-dreapta și spun “ văd, în sfârșit văd!”?

Dr. Sînziana Istrate: Nu cred că există “drog”, ca să zic așa, mai mare decât această plăcere. Este senzațională emoția pe care ți-o transmite pacientul în momentul în care vede. Este una dintre cele mai frumoase specialități din medicină, de altfel.

Știu că faceți cercetare de foarte mulți ani. Ce ați descoperit?

Dr. Sînziana Istrate: Destul de multe chestii. Mai mult îmi place partea de reconstrucție. A fost ceea ce mi-a atras atenția, pentru că în România nu se face. Am o mare plăcere, pentru că părinții mei sunt chimiști. Se pare că înțeleg chimia ceva mai bine și brevetele mele sunt în domeniul nanotehnologiei și reconstrucție 3D, motiv pentru care asta este pasiunea mea. Să repar.

Cu ce ajută concret pacientul, ce ați descoperit dumneavoastră?

Dr. Sînziana Istrate: În cazul unui traumatism ocular sau de planșeu al orbitei,… nu numai planșeu, pereților orbitei, practic se face o reconstrucție 3D, prin realizarea unei tomografii computerizate în urma traumatismului și se reconstruiește pur și simplu printr-un soft de reconstrucție, zona lezată. Să zicem că ai o bucățică de os pe care nu o mai ai și pe care ar trebui să o pui, că altfel… îți cade ochiul înspre sinus. Iar acest lucru se realizează în momentul de față cu meșe de titan. Invenția mea constă în printarea unei paste 3D de hidroxiapatita nanostructurată. Este o componentă naturală a osului, pe care o face sub formă de pastă și printăm exact în funcție de golul pe care vrei să îl umpli. Inclusiv pentru proteze oculare, în cazul în care traumatismul înseamnă pierderea ochiului, astfel încât să arate cât mai bine din punct de vedere estetic.

De ce are nevoie sistemul de stat ca să ajungă la nivelul de peformanță din privat? Pentru că realitatea este că oameniii caută servicii medicale în privat.

Dr. Sînziana Istrate: Cred că trebuie investit și în oameni. Ceea ce am constatat, discutând cu colegi de-ai mei din clinici private, este că noi toți ajungem să ne perfecționăm și să fim mai buni prin a merge la cursuri pe care ni le plătim singuri. În oftalmologie, aparatura se schimbă anual… senzațional adică… Un tomograf în coerență optică ajunge să devină mult mai performant în doi ani de zile. Nu poți să fii la nivel de top doar cu aparatură veche de zece ani. Nu ai cum.

Pentru că sistemul de stat a fost tot timpul subfinanțat și practic a fost un dans pe sârmă al medicilor să scoată maxim din minim.

Dr. Sînziana Istrate: Da, din păcate nu întotdeauna avem posibilitatea și să dăm înapoi, mai ales că există și în sistemul privat… poți să te duci și să faci un fel de buy-back: îți dai aparatul vechi, care se duce către clinici mai mici, care vor să facă lucruri de bază prin nu știu ce orășel de periferie, dar care de altfel merită această investiție și tu să îți iei un aparat performant pe când spitalele nu pot face acest lucru.

În ultimii 15 ani sistemul de sănătate din România s-a schimbat în bine. Care credeți că a fost motorul acestei schimbări în sistem?

Dr. Sînziana Istrate: Trebuia să se schimbe oricum. Îmi aduc aminte, când am fost prima dată într-un spital din România a fost când am făcut practica de vară, în primul an de facultate. Știu că mirosea a murături și a ceva gen magiun în saloane. 15 oameni în salon, era ceva cumplit după părerea mea.

Ce rol credeți că a avut sistemul privat în a împinge sistemul de stat?

Dr. Sînziana Istrate: Este o concurență. Este o concurență bună. Este un fel de oglindă. Hai să ne uităm să vedem ce am să putea fim sau ce am putea să îmbunătățim.

Când ați știut că vreți să fiți medic?

Dr. Sînziana Istrate: După ce mi-am dat seama că nu pot fi arheolog.

Dar cum v-ați dați seama că nu puteți fi arheolog?

Dr. Sînziana Istrate: Nu prea erau multe opțiuni în România, și eram la liceu, sunt pasionată de istorie și mă gândeam foarte fericită că voi fi un foarte bun arheolog. După care mi-am dat seama că nu am posibilitatea să descopăr foarte multe sau nu este chiar un mod de a trăi în momentul de față în România sau mă rog acum douăzeci și ceva de ani. Motiv pentru care mama voia să mă fac avocat. Eu nu, chiar dacă vorbesc suficient de mult. Și cred că din dorința de a descoperi ceva am ales medicina.

Care este povestea clinicilor? Cum a început toată construcția?

Dr. Sînziana Istrate: Inițial am pornit de la trei cabinete mici, puse într-o locație foarte pitorească în Cișmigiu. După care, de acolo, ne-am permis să ne dezvoltăm ceva mai departe. Ne doream o sală de operații pentru că oftalmologia este o specializare chirurgicală. Iubim, nu neapărat să tăiem, dar cât să facem bine și cu bisturiul, dacă se poate. Și din acest motiv am pornit această clinică căreia i-am dat și altă denumire, de altfel. Pentru că este și în colaborare cu dermatologia, noi operăm inclusiv tumori la nivelul pleoapei printr-o tehnică specială. Cel puțin pentru oftalmologie este o noutate, motiv pentru care am numit-o BINE. (n.red.: Clinica Bine https://clinicabine.ro/)

Cu ce bani ați făcut clinicile?

Dr. Sînziana Istrate: Am împrumutat. A trebuit să cer o expertiză financiară la care am pornit cu un minim pe care l-am avut. Trebuie să recunosc că m-au ajutat un pic și părinții, inițial. Dar după aia mi-am făcut câteva credite. Și, după ce am deschis clinica asta, mi-am mai făcut niște credite, între timp am reușit să le acoperim pe primele. Cred că merg. Nu are de ce să nu meargă. Dacă ești un doctor bun și pui suflet în ceea ce faci, mi-e greu să cred că nu funcționează.

Care este cea mai mare calitate a dumneavoastră?

Dr. Sînziana Istrate: Empatia.

Dacă ar fi să definiți într-un cuvânt meseria dumneavoastră, care ar fi cuvântul?

Dr. Sînziana Istrate: Salvator.

Articol susținut de Banca Transilvania