Ministrul Educaţiei Ligia Deca va prezenta luni, într-o conferinţă de presă, proiectele legilor educaţiei, precum și calendarul adoptării acestora.

Ligia DecaFoto: AGERPRES

Ligia Deca a fost intens criticată, atât de către politicienii social-democraţi, dar şi de sindicate şi de asociaţiile de părinţi, pentru lipsa de transparenţă în legătiură cu aceste legi, dar şi pentru lipsa unor consultări pe tema lor.

Anunţul referitor la legile educaţiei vine în urma acordului la care s-a ajuns în coaliţie pe acest subiect.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat în urmă cu o săptămână, despre adoptarea legilor educaţiei, că doreşte ca, după discuţiile din coaliţie, să poată să facă public un calendar cu toate etapele care urmează.

Despre salarizare, ea a afirmat că îşi doreşte ca profesorii care merg în zonele dezavantajate să aibă un sprijin suplimentar.

Astfel, ea a spus că sunt luate în calcul o serie de beneficii care vizează prime de instalare şi posibilitatea de creştere a salariilor pentru cei care merg în aceste comunităţi.

Conform deciziei iniţiale din coaliţie, legile ar fi urmat să fie aprobate până la 15 martie. (news.ro)