Jandarmeria București a anunțat vineri că trei jandarmi sunt cercetaţi disciplinar după ce o mașină lăsată în mijlocul străzii pe avarii, în zona Cotroceni, a fost zgâriată intenţionat de şoferul unei autospeciale a Jandarmeriei.

Masina de jandarmi trece pe lângă autoturismul parcat neregulamentarFoto: Captura video Antena 3

Conform Jandarmeriei, în urma verificărilor s-a dispus cercetarea disciplinară prealabilă pentru trei cadre militare.

  • „Există suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unor fapte de natură penală, în urma cărora unitatea noastră va sesiza Parchetul Militar.
  • Jandarmeria Capitalei va pune la dispoziția organelor de anchetă toate datele de care dispune, instituția noastră fiind prima interesată de clarificarea situației și de luarea măsurilor legale care se impun.
  • Nu tolerăm și nu ne onorează astfel de comportamente și depunem eforturi instituționale continue pentru eliminarea unor astfel de situații, prin analize, studii și verificări interne.
  • Reiterăm faptul că nu vom tolera niciodată vreo abatere de la normele și principiile deontologice care guvernează funcționarea instituției noastre”, spune Jandarmeria București, într-un comunicat transmis vineri.

​„Am avut o urgență la bancă”

Reamintim că ​un șofer care și-a lăsat mașina în mijlocul străzii pe avarii, în zona Cotroceni, ca să meargă la bancă și-a găsit-o zgâriată.

Gestul a fost făcut chiar de un jandarm care în momentul în care a trecut pe lângă autoturismul parcat neregulamentar a scos mâna pe geam si a zgâriat aripa acestuia.

  • ​„Am avut o urgență. Am lăsat mașina, într-adevăr, în mijlocul drumului pe avarii, aveam și numărul de telefon pe parbriz, la vedere. Am intrat unde aveam treabă la bancă.
  • Când am ieșit de acolo am constatat că mașina era zgâriată. Uitându-mă în jur am văzut că nu sunt camere de luat vederi la bancă.
  • Până la urmă mi-am adus aminte că în zonă locuiește un prieten și l-am întrebat dacă are o cameră în zona respectivă. A scos camera și am observat de fapt cine era vinovatul”, a declarat șoferul pentru B1 TV.

El a spus că va face plângere penală în acest caz: „În ce țară trăim, pentru ce plătim pensii speciale, pentru ce plătim sporuri de risc? Care era riscul jandarmului? Ce treabă aveau acolo jandarmii, ce fac ei toată ziua, cu asta se ocupă?”.