Un pod format din tuburi mari din beton dintr-o localitate din județul Suceava a fost furat cu totul într-o singură noapte, iar reprezentanții firmei care au făcut lucrările au depus plângere penală, conform News Bucovina.

Mașină de polițieFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Podul era unul provizoriu și fusese ridicat în județul Suceava, pe DJ 208 A, în localitatea Luncușoara, pentru a permite circulația auto în perioada în care în zonă se ridică un alt pod, termenul de finalizare a acestuia fiind sfârșitul anului.

Localnicii au sunat la 112 și au anunțat că podul a fost destructurat în timpul zilei, iar în cursul nopții tuburile din care era format au dispărut, reprezentanții firmei care l-au construit făcând plângere panală.

  • „Podul era compus din 6 tuburi de cate 2,5 metri, cu două rânduri de tuburi. Peste tuburi era pământ, era piatră, se circula cu mașina. Da, s-a furat un pod.
  • Le-a luat cu un excavator pe care a pus o reclamă Autotehnorom (firma care a ridicat podul - n.r.) ca să nu atragă atenția.
  • Ziua mare lucra, a îndepărtat pământul, noaptea a venit și a luat tuburile.
  • Avem și filmări. Vecinii au fost foarte drăguți cu noi. Au văzut operațiunea, au filmat”, a spus pentru News Bucovina Dumitru Dascălu, reprezentatul firmei care amenajase acel pod. (Foto: Dreamstime.com)