​Sumele alocate aleşilor din Parlament cresc începând cu 1 martie. Parlamentarii şi-au majorat, pe ascuns, în urmă cu o săptămână, cu 7.500 de lei suma forfetară primită de la Parlament pentru cheltuielile lunare cu cabinetele parlamentare. Astfel, suma forfetară pe care o vor primi parlamentarii va fi de 35.500 de lei pe lună.

Birourile Permanente se reunesc in sedintaFoto: AGERPRES

În plus, şi-au adăugat şi noi domenii în care pot folosi banii publici, astfel că îşi vor putea face promovare pe reţelele de socializare, vor putea organiza evenimente, conferinţe, dar vor putea plăti şi consultanţă şi cursuri de formare profesională pentru angajaţi. 50% din totalul sumei forfetare cheltuite o vor putea justifica doar în baza unor declaraţii pe proprie răspundere.

Suma forfetară primită de fiecare parlamentar se majorează de la 1 martie cu aproximativ 7.500 de lei

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a convocat o şedinţă în data de 10 februarie, într-o zi de vineri, când în mod normal nu este activitate în Parlament, aleşii fiind plecaţi în teritoriu. În cadrul şedinţei, s-a aprobat o Hotărâre privind modificarea Hotărârii Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului Numărul 5/2013, care se referă la condiţiile în care pot fi folosiţi banii din sumele forfetare, de către deputaţi şi senatori.

Varujan Pambuccian, preşedintele grupului minorităţilor din Parlament a intervenit, precizând că solicită şi modificarea Hotărârii Birourilor permanente Numărul 6 / 2013, ”înlocuind primul articol, 1,5 cu 1,9”.

”Decurge firesc, că am făcut calculele, din ce aţi votat până acum”, a spus Pambuccian, potrivit stenogramei şedinţei.

Potrivit Hotărârii, ”cuantumul sumei forfetare care se acordă lunar deputaţilor şi senatorilor, în scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare, se stabileşte la nivelul de 1,9 indemnizaţii brute ale deputatului, respectiv senatorului. Noua prevedere se aplică începând cu data de 1 martie 2023, potrivit Hotărârii.

Prin modificarea acestui cuantum de la 1,5 la 1,9, suma forfetară primită de fiecare parlamentar se majorează de la 1 martie cu aproximativ 7.500 de lei. În prezent, parlamentarii primesc, lunar, 28.000 de lei, pentru cheltuielile cu cabinetele parlamentare.

Modificări legate de modul în care pot fi folosiţi banii - vor putea fi decontate din banii publici şi cheltuieli privind servicii de consultanţă şi asistenţă juridică de specialitate, servicii de consultanţă şi asistenţă economică, servicii de reprezentare şi asistenţă mediatică

Conform modificărilor, parlamentarii vor putea folosi banii publici pentru a se promova pe reţelele de socializare, pentru organizarea de evenimente, conferinţe, pentru consultanţă şi cursuri de formare profesională Majorarea cuantumului sumei forfetare nu este singura modificare adusă de conducerea Parlamentului.

Prin modificările aduse Hotărârii nr 5/ 2013, parlamentarii îşi vor putea folosi banii din suma forfetară nu doar pentru a-şi plăti cheltuielile cu angajaţii, sediile cabinetelor parlamentare, telefoanele, ci şi pentru promovare online. Astfel, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii pot efectua cheltuieli din suma forfetară pentru ”cheltuieli privind serviciile în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în înţelesul Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul din cadrul birourilor parlamentare” precum şi pentru ”cheltuieli privind organizarea de evenimente pentru promovarea activităţii parlamentare în circumscripţie (închiriere sală şi servicii tehnice).

Parlamentarii vor putea deconta din banii publici şi cheltuieli privind servicii de consultanţă şi asistenţă juridică de specialitate, servicii de consultanţă şi asistenţă economică, servicii de reprezentare şi asistenţă mediatică, servicii de transmitere de informaţii în reţelele de socializare din mediul digital, servicii de traducere decontate în baza contractelor încheiate cu societăţi specializate sau cu persoane fizice autorizate.

De asemenea, vor putea folosi suma forfetară pentru ”cheltuieli privind decontarea serviciilor pe platformele online de conferinţe (videoconferinţe/teleconferinţe) destinate activităţii parlamentare; p) cheltuieli pentru pachete şi soluţii software pentru activitatea biroului parlamentar dar şi pentru cheltuieli privind cursuri de formare profesională, respectiv cursuri de perfecţionare cu o durată de 30-70 ore sau specializare cu o durată de 180-300 ore, susţinute de către furnizorii acreditaţi în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru dobândirea competenţelor care au legătură cu fişa postului, respectiv activitatea prestată la biroul parlamentar”.

Jumătate din suma forfetară cheltuită poate fi justificată doar pe baza declaraţiei pe propria răspundere

Hotărârea prevede că aceste cheltuieli decontate pe baza declaraţiei pe propria răspundere se stabilesc în limita maximă de 50% din suma forfetară. ”Declaraţia pe propria răspundere a deputatului, respectiv a senatorului, prevăzută în anexa nr. 2, constituie document justificativ pentru decontare. (2) – Sumele neutilizate pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1) se reportează pentru lunile următoare”, mai precizează Hotărârea. (sursa: news.ro)