Odată cu seismul devastator din Turcia, pe rețelele sociale s-au activat „prezicătorii” de cutremure. Cel mai vocal dintre ei este olandezul Frank Hoogerbeets, care, după ce a „prezis” cutremurul din Turcia și Siria, susține acum că România s-ar afla „în fereastra pentru următorul” seism major. Cercetătorii atrag însă atenția că nu poate fi prezis un cutremur nicăieri în lume.

Cutremur în TurciaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Internauţilor le place să creadă că recentul cutremur din Turcia a fost predictibil. O iluzie, potrivit seismologilor, scrie AFP.

  • „Mai devreme sau mai târziu va avea loc un cutremur cu magnitudinea de 7,5 în această regiune (zona centrală şi de sud a Turciei, Iordania, Siria, Liban)”, a scris pe Twitter olandezul Frank Hoogerbeets, cu trei zile înainte de seismul devastator care a lovit Turcia şi Siria, în 6 februarie, relansând zvonurile cu privire la predictibilitatea cutremurelor.

Marți, la o zi de la primul cutremur produs în România, în județul Gorj, olandezul a postat pe Twitter un mesaj în care susține că România s-ar afla „în fereastra pentru următorul” seism major.

„Este imposibil de prezis locaţia, data exactă şi intensitatea unui cutremur”

Experţii sunt, însă, categorici: nicăieri în lume nu poate fi prezis un cutremur.

  • „Este imposibil de prezis locaţia, data exactă şi intensitatea unui cutremur”, a dat asigurări Yann Klinger, director de cercetare în cadrul echipei de tectonică a Institutului de fizică a Pământului din Paris de la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) din Franţa.

Seismologii dispun doar de hărţi cu faliile active, care riscă inevitabil să cedeze, pe baza cărora pot realiza previziuni - nu predicţii - pe o scară de minimum câteva decenii.

  • „Epicentrul cutremurului recent (din Turcia - n.r.) se situează într-o zonă roşu intens.
  • Adică ştiam foarte bine că acolo va avea loc un cutremur. Cu toate acestea, nu putem spune dacă acest lucru se va întâmpla mâine sau peste 50 de ani”, a explicat Remy Bossu, seismolog şi secretar general al Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).

„O coincidență nefericită”

Astfel, tweet-ul „vestitor” al lui Frank Hoogerbeets despre un cutremur în Turcia și Siria nu poate fi descris decât drept „coincidenţă nefericită”, afirmă experţii.

  • „După cum îmi place să spun, un ceas stricat are dreptate de două ori pe zi. Primim predicţii tot timpul. A spune că va avea loc un cutremur în Turcia sau în Grecia este factual. Însă asta nu înseamnă o predicţie”, a subliniat Remy Bossu.

Presupusă influenţă a mareelor

Pentru „predicţia” sa, internautul s-a bazat în principal pe forţele de atracţie ale mareelor, atribuite în mare parte Lunii.

Cu toate acestea, chiar dacă mareele terestre sau oceanice cresc şi scad efectiv presiunea asupra faliilor seismice, această atracţie are o amplitudine foarte redusă şi „insuficientă pentru a declanşa ea singură un cutremur”, a explicat Yann Klinger.

Cazul Iben Browning este un exemplu emblematic al acestei convingeri.

El a „prezis” data şi ora unui cutremur major din centrul Statelor Unite pentru 3 decembrie 1990.

  • „Iben Browning a invocat acelaşi mecanism celest. Acest raţionament a fost propagat în presă şi a căpătat o asemenea dimensiune încât în unele locuri au existat apeluri de urgenţă. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic”, a spus Michel Campillo, geofizician şi seismolog, profesor la Universitatea din Grenoble, Franţa, şi membru al Academiei de Ştiinţe.

Al şaselea simţ al animalelor?

Alţi internauţi insistă asupra comportamentului animalelor. Imagini video cu păsări au fost distribuite masiv începând din 6 februarie, pretinzând că demonstrează o atitudine „ciudată”, un semn precursor al unui seism.

  • „Ne-a fost adesea raportat comportamentul neobişnuit al câinilor, turmelor de oi sau al păsărilor chiar înaintea unui tremur puternic. Se crede că unele animale reacţionează la primele unde, undele 'P', de amplitudine mai mică decât cele secundare, undele 'S', care provoacă adesea cele mai multe daune. Este, aşadar, în principal o chestiune de sensibilitate şi nu de predicţie”, a explicat Francoise Courboulex, specialistă în seismologie şi directoare de cercetare în cadrul CNRS.

Cu ajutorul senzorilor seismici, însă, seismologii sunt capabili să detecteze aceste unde "P" şi astfel pot declanşa sisteme de avertizare timpurie chiar dacă seismul a început deja.

Acest sistem se poate dovedi util pentru a avertiza populaţia, în cazul în care epicentrul cutremurului nu se află sub o localitate, dar mai ales pentru a întrerupe imediat alimentarea cu gaz sau cu electricitate, evitându-se astfel producerea unui accident suplimentar, pe lângă pagubele cauzate de vibraţii.

„Pământul nu poate fi pus într-o formulă”

În România, luni și marți s-au produs două cutremure cu magnitudinea de 5,2, respectiv 5,7. Ambele seisme s-au produs în județul Gorj, zonă despre care seismologii români spun că această zonă seismică este una cunoscută, dar este una cu activitate slabă, iar în aceste zile a fost cea mai intensă activitate seismică înregistrată în ultimii 200 de ani în zona Gorj.

Reprezentanții Institutului Național pentru Fizica Pământului au insistat și ei că nu există tehnologie pentru a putea prevedea cutremurele. Nu există aparate care să le poată prevedea.

  • „Pământul nu poate fi pus într-o formulă. Nu putem să facem preziceri.
  • Nu există nicio metodă de a face predicţii pentru cutremur, la nivel mondial, nu există o formulă.
  • Un olandez a început o „predicție” cu „sooner or later” (mai devreme sau mai târziu). Aceasta nu este o predicție. Astfel de „predicții” nu au cum să fie acceptate de comunitatea știinifică.
  • Aceste sisteme de forțe care apar în scoarța terestră au un caracter complex și haotic, nu evoluează într-un mod ușor de prezis. Este imposibil de spus ce se va întâmpla exact în viitor.
  • Asta e, suntem la cheremul naturii”, au transmis, miercuri, specialiştii INFP.

Aparatele înregistrează mișcările în timpul producerii seismelor, nu le pot prevedea, au subliniat ei.