Procurorul general Gabriela Scutea candidează pentru un nou mandat de trei ani la conducerea Ministerului Public. Pentru un nou mandat candidează și actualul procuror-șef al DNA, Crin Bologa.

Gabriela ScuteaFoto: AGERPRES

Gabriela Scutea a făcut anunțul pe LinkedIn, printr-un mesaj în limba engleză: „Este timpul pentru un nou proiect managerial. Este dificil să fii manager în funcție și să abordezi ca un outsider nevoia de dezvoltare a organizației”.

Și șeful DNA, Crin Bologa, dar și procurorul șef interimar al DIICOT Oana Pîțu vor candida pentru un nou mandat.

”Sunt împărţit, aşa, în două: una, acasă, cu familie, cealaltă este aici, cu cei 95 de procurori care au venit în timpul mandatului meu, zeci de poliţişti... se vor vedea rezultatele acestea şi munca lor de zi şi noapte, asta te obligă să mergi şi mai departe. Dacă nu aş avea semnale de la ei, aş renunţa. Dacă era un eşec acest mandat, renunţam, fiindcă am destulă experienţă şi pot să mă duc şi la pensie sau să îmi văd de treabă. Deci mai mult ca sigur o să mă înscriu”, a declarat Crin Bologa, joi, într-o conferință de presă, întrebat despre o candidatură pentru un nou mandat.

Termenul de depunere a dosarelor pentru posturile de procuror general, procuror-şef al DNA și procuror-șef al DIICOT a expirat luni, la ora 12:00, iar lista procurorilor care și-au depus candidaturile ar urma să fie publicată de Ministerul Justiţiei până în 10 februarie.

Procedura de selecție a șefilor marilor parchete

În perioada 20 - 23 februarie, procurorii participanţi la selecţie vor susţine, în faţa ministrului Justiţiei şi a comisiei de interviu, la sediul Ministerului Justiţiei, un interviu constând în:

  • 1.susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care candidează;
  • 2.verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare ale candidatului;
  • 3.evaluarea aspectelor legate de modul în care candidatul se raportează la valorile profesiei şi ale funcţiei pentru care candidează.

Rezultatele selecţiei vor fi publicate de Ministerul Justiţiei în 27 februarie. Propunerile motivate ale ministrului Justiţiei vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a CSM, la aceeaşi dată, pentru emiterea avizului consultativ motivat al acesteia, în termen de cel mult 30 zile de la primirea solicitării ministrului Justiţiei.

În cazul emiterii unui aviz consultativ negativ al Secţiei pentru procurori a CSM, legea prevede organizarea de către ministrul Justiţiei a unui nou interviu exclusiv cu candidatul care a primit aviz negativ. În urma interviului, ministrul Justiţiei poate continua procedura prin transmiterea către preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de conducere, însoţită de toate documentele relevante, sau retrage propunerea, urmând să declanșeze o nouă procedură de selecţie în maximum 60 de zile de la retragerea propunerii.

Preşedintele României poate refuza, motivat, numirea în funcţiile de conducere vacante, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului. Decretul preşedintelui sau refuzul motivat al acestuia se emite în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul Justiţiei.