Șeful Direcției Naționale Anticorupție, Crin Bologa, spune că „este o poveste” că procurorii DNA au salarii mari și că există instanțe, primării, consilii județene, companii de stat sau instituții deconcentrate cu angajați care au salarii cât toți procurorii din direcție la un loc. „Nu suntem nici săraci, dar nu avem o bogăție, doar un confort”, a susținut Bologa.

Crin Bologa, seful DNAFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

El a făcut aceste declarații joi, într-o conferință de presă, în contextul în care a vorbit despre pensionările din sistem, spunând că din cauza incertitudinii privind pensiile speciale anul trecut în DNA s-au pensionat 13 procurori, unii dintre ei șefi de serviciu.

La acest moment, schema de personal din DNA este ocupată 75%, dar pentru prima dată după anul 2018 au fost scoase posturi la concurs, la finalul anului trecut, și s-au înscris 32 de procurori, conform șefului DNA.

Vorbind despre salariile procurorilor din DNA, Bologa a spus că este o poveste că aceștia au salarii mari:

  • „Asta iar e o poveste cam de mult spusă în spaţiul public.
  • Eu v-aş indica să vedeţi salariile tuturor celor care lucrează la stat pe diferite poziţii, să le vedeţi pe ale magistraţilor şi să vedeţi cam pe unde ne situăm acum.
  • Pentru că a fost o lege unică de salarizare, noi am rămas acolo, restul toţi au trecut pe lângă şi la acea lege au fost excepţii după excepţii, după excepţii.
  • Vedeţi salariile la instituţiile deconcentrate, la consilii județene, la primării mari, companiile naţionale, agenţiile de reglementare.
  • Sunt acolo trei-patru oameni care au cât toţi procurorii DNA la un loc.
  • Deci este poveste, aşa, ce salarii mari... Da, au fost la un moment dat, dar am rămas cu acelea. Dar nici nu suntem săraci (...)
  • Dar nici nu avem o bogăție, ci doar așa, un confort pentru vacanțe, pentru copii”.

Posturi ocupate în DNA:

  • 146 procurori (74,9%)
  • deficit de 49 procurori
  • 272 ofițeri și agenți de poliție (85%)
  • 66 specialiști (78,57%)

Bugetul DNA:

  • de la bugetul de stat – 223.678.206 lei (aproximativ 45 milioane de euro)
  • din fonduri externe nerambursabile – 931.000 lei (aproximativ 188.000 de euro)