Mică sau mare, locuința este spațiul nostru cel mai drag și apropiat, în care se regăsesc toți cei dragi. Este locul unde toți cei din familie sunt oricând bineveniți, dar și unde poți împărtăși povești la cafea împreună cu o prietenă, sau adormi seara pe canapea la serialul preferat. Într-un astfel de ambient, culori, forme și proporții diverse trebuie să se completeze cât mai armonios, pentru a da acel sentiment de ”acasă”.

Alege covoare și textile inspirateFoto: UNSPLASH

Piesele de mobilier atent alese, covorul pufos sau ultimul model de lampadar și una sau două plante naturale sunt elementele care oferă personalitate și fac din orice casă un cămin. Câteva dintre ideile de mai jos te vor ajuta să conturezi și să-ți amenajezi o locuință de vis.

1. Definește stilul care te caracterizează

Orice amenajare atentă a locuinței începe cu definirea unui stil. Atunci când te gândești la locuința visurilor tale trebuie să ai în vedere un anumit tip de design interior, pe care să îl urmărești de-a lungul fiecăreia dintre încăperile casei.

Pentru a te decide mai ușor este simplu să te gândești la pasiunile și preferințele tale personale. Urmărește recomandările unor reviste sau emisiuni de profil, pentru a vedea unde ți-ar plăcea să te regăsești. Preferi o amenajare minimalistă, cu piese de mobilier în linii simple și elegante, sau ești o persoană mai romantică și preferi să te înconjori de obiecte cu aspect ușor vintage? Indiferent de preferințe, poți alege să faci cumpărături de pe FAVI.ro și să optezi pentru mobila, decorațiunile și textilele care îți fac cu ochiul.

2. Amplasează piese focus

Orice designer de interior centrează amenajarea unei încăperi în jurul unui element central, de interes, către care se îndreaptă atenția privitorului atunci când intră în acea cameră. Poate fi vorba fie de o piesă de mobilier masivă, fie de un perete de accent tapetat sau vopsit într-o culoare distinctă, sau de un set de decorațiuni inspirate.

Pentru un living, punctul focal poate fi chiar o zonă anume, cum este cea de socializare formată din fotolii și o măsuță de cafea, accesorizată atent cu pernele decorative și lampadarele potrivite. În hol sau dormitor, optează pentru un accesoriu interesant precum un set de oglinzi rotunde, cu rame moderne.

3. Alege covoare și textile inspirate

Orice tip de materiale textile vor imprima căldură și culoare într-o încăpere, așa că nu ezita să alegi piesele perfecte pentru locuința ta de vis. Spre exemplu, un covor pufos, în stil shabby-chic, este ideal dacă îți place să stai pe jos atunci când te joci cu cei mici sau cu animalele de casă preferate. În schimb, un covoraș țesut, din materiale naturale, este potrivit atât într-un living modern sau scandinav, cât și într-unul în stil rustic, reinterpretat.

4. Folosește atent culorile

Nu doar pereții sau tapetul, ci și alte elemente precum draperiile, pernele și păturile de decor adaugă accentele cromatice necesare. Vei putea obține un mic spectacol dacă folosești atent culorile și îmbini țesături în tonalități diferite, dar ține cont ca fiecare dintre aceste nuanțe să se regăsească, discret, și în alte elemente decorative.

5. Adu natura în interior

Pentru o locuință caldă și primitoare, câteva plante decorative sunt necesare și foarte potrivite. Astfel, poți opta pentru o vază decorativă înaltă, amplasată într-un living modern sau chiar în holul de la intrare, ori poți așeza pe etajera din bucătărie mici ghivece ornamentale cu plante aromatice, totul pentru un efect de culoare, prospețime și naturalețe.

Pune în practică astfel de propuneri de amenajare, care te vor ajuta să oferi un plus de căldură și intimitate locuinței. În acest fel, tu vei putea să te simți mereu în largul tău, iar prietenii și cei dragi se vor simți și ei, oricând, bineveniți!