Trei copii, în vârstă de 2, 3 şi 6 ani, au murit, marţi dimineaţă, după ce patul în care se aflau a fost cuprins de flăcările unui incendiu produs la o locuinţă din Sectorul 5, transmite Agerpres. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

PompieriFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com

„În această dimineaţă, în jurul orei 5,35, am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din strada Surduc, Sectorul 5”, informează un comunicat al Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Primele echipaje de intervenţie ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins şi că se manifestase la un pat.

„Au fost identificate trei victime în camera respectivă, copii cu vârstele de 2, 3 şi 6 ani. S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul acestora”, arată sursa citată.

Din primele informații, incendiul a izbucnit după ce mama celor trei copii ar fi improvizat o sursă de căldură pe care a așezat-o chiar lângă patul celor mici pentru a se încălzi, potrivit Antena 3.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul, cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, și sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa, potrivit Poliției Capitalei.

Au acţionat patru ambulanţe SMURD, trei autospeciale de stingere şi un echipaj pentru descarcerare.(Sursă foto Dreamstime.com)