Câteva sute de persoane au protestat joi seara în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, după ce Ștefania, o adolescentă de 15 ani, a murit la scurt timp după ce a ajuns la unitatea medicală, cerând demisia medicului care nu ar fi tratat-o pe fată în mod corespunzător. Doctorul a fost concediat acum șapte ani după ce mai mulți oameni l-au reclamat, dar a fost reangajat în urma unei decizii judecătorești.

Spitalul Județean de Urgențe Satu MareFoto: AGERPRES

Oamenii s-au adunat în parcul din faţa UPU, unde au aprins lumânări şi au depus flori lângă fotografia Ştefaniei, după care au blocat drumul din faţa spitalului, au cerut să se facă dreptate strigând „afară criminalii din spitale”, „demisia”, „criminalul”, „să plătească”, transmite Agerpres.

Ei au cerut demisia medicului, care a mai fost concediat în 2016 tot în urma unor reclamaţii, dar care a fost reangajat după ce a câştigat în instanţă.

Părinţii fetei au spus că nu înţeleg de ce a murit în condiţiile în care a intrat „pe picioarele ei, cu zâmbetul pe buze”, iar medicul de gardă ar fi vorbit urât şi i-ar fi spus că e obeză și isterică.

Aceștia au îndemnat persoanele care au fost într-o situație asemănătoare cu a fetei de 15 ani să depună plângere.

Managerul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, a declarat că sunt în desfăşurare mai multe anchete, fiind aşteptat rezultatul anchetei Colegiului Medicilor care să arate cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul şi dacă medicul care a tratat-o pe elevă a procedat corect sau este vorba despre un caz de malpraxis.

El a afirmat că la adresa medicului este o singură plângere.

  • „Este o comisie care poate stabili dacă este vorba sau nu despre o culpă medicală. Cazul este în analiză la Colegiul Medicilor, eu nu am cum să exercit presiune asupra lor. Îmi doresc obiectivitate şi doresc măsuri cât mai rapide, mai curate şi concrete.
  • Nu am ce să ezit, nu am nicio datorie faţă de doctorul în cauză sau alte cadre. Eu îmi doresc să se ia măsurile corecte. Eu în două rânduri repetate am fost asociat că instig oamenii să vină să depună reclamaţii împotriva unui cadru medical. Nu e vorba că instig, dar am zis 'daţi-mi muniţie pentru război'. Vă asigur că ceea ce trebuie făcut voi face”, a spus Adrian Marc.

Ștefania a fost repezită și jignită de medicul de gardă, acuză mama tinerei

Părinții Ștefaniei susțin că nu părea să aibă alte probleme de sănătate înainte de a ajunge la Urgențe, relatează PresaSM.

„Eu doar atâta pot să zic, că pe fiica noastră am dus-o înauntru pe picioare, zâmbind înauntru. Si apoi am adus-o acasă în sicriu”, a povestit tatăl fetei.

Ștefania s-a simțit prima dată rău luni, 16 ianuarie, și a fost împreună cu mama sa la medicul de familie, însă nu a primit niciun diagnostic după ce a făcut o radiografie la plâmâni și un test pentru gripă, care a ieșit negativ. Cele două au plecat acasă cu o trimitere pentru o consultație ORL programată pentru 25 ianuarie.

Miercuri, 18 ianuarie, Ștefania s-a simțit rău și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, unde ar fi fost repezită și jignită de medicul de gardă, care i-a spus că e „obeză și isterică”, susține mama sa într-un interviu pentru TV 1 Satu Mare.

  • „Medicul de la UPU i-a cerut să se dezbrace. Eu i-am dat jos tricoul, dar fetiței i-a fost rușine să își dea jos sutienul. eu i-am zis la fetiță să se lase consultată.
  • Apoi, medicul mi-a reproșat că fetița e obeză și isterică, cu o voce ridicată. Apoi, a urmat un EKG, iar eu l-am întrebat că ce ar putea să aibă. Iar medicul a spus să tac din gură.
  • Apoi, medicul mi-a spus că are diabet și că o să fie internată. În ultimele clipe să audă fata că îi obeză și isterică… Nu pot să trăiesc cu cuvintele astea (…) Apoi, a venit un domn la mine și mi-a spus că fetița e resuscitată și să nu am prea mari speranțe”, a povestit mama Ștefaniei.

Poliția a deschis dosar penal pentru omor din culpă

Potrivit unui comunicat al Spitalului Județen din Satu Mare, tânăra a murit după al doilea stop cardiorespirator, având probleme de respiraţie.

  • „În data de 18.01.2023, ora 15,21 s-a prezentat la UPU o minoră în vârstă de 15 ani cu următoarele semne de detresă cardio-respiratorie: slăbiciune, paloare, tahicardie, saturaţie oxigen 88%. A fost preluată de echipa de Urgenţe majore şi intubată, primele investigaţii pledând pentru un cord pulmonar acut şi suspiciune de tromboembolism pulmonar, motiv pentru care se recurge la manevra de tromboliză.
  • În ciuda eforturilor conjugate ale echipei multidisciplinare (pediatru, cardiolog, terapie intensivă) de susţinere a funcţiilor vitale, starea generală a pacientei se alterează galopant, survenind un stop cardiorespirator resuscitabil.
  • La aproximativ 30 minute, ora 19,10 intervine decesul, urmare a celui de-al doilea stop cardiorespirator, din păcate, iresuscitabil de această dată”, a precizat sursa citată.

Cazul a ajuns şi în atenţia polițiștilor, care au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.