Sistemul Schengen se află în prezent într-o criză majoră, a susținut cancelarul Austriei, Karl Nehammer, în Bugaria. „Faptul că Schengen nu funcționează corect în Europa Centrală nu înseamnă că Bulgaria și România ar trebui să rămână în afara spațiului Schengen. Nu este corect”, i-a replicat președintele Rumen Radev, conform publicației bulgare 24Chasa.

Cancelarul austriac Karl Nehammer alaturi de Ruman Radev, presedintele BulgarieiFoto: NIKOLAY DOYCHINOV / AFP / Profimedia

În conferința de presă comună cu președintele Bulgariei, cancelarul austriac a spus că „sistemul Schengen se află în prezent într-o criză majoră”.

  • „Din 2015, Germania a reintrodus controalele la frontieră la granița sa cu Austria și Cehia. Republica Cehă a introdus pentru prima dată în istoria sa controale la granița sa cu Slovacia.
  • Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să consolidăm protecția frontierelor.
  • Trebuie să avem un rezultat real, care înseamnă reducerea migranților în interiorul spațiului Schengen. Avem nevoie de un semnal clar la nivel european că țările care protejează frontiera externă a UE nu se confruntă singure cu această problemă. Aceasta este o problemă care trebuie rezolvată la nivel european”, a afirmat cancelarul Austriei.

„Bulgaria și România protejează frontierele externe ale UE mai bine decât o serie de țări care sunt în Schengen”

„Faptul că Schengen nu funcționează corect în Europa Centrală nu înseamnă că Bulgaria și România ar trebui să rămână în afara spațiului Schengen”, i-a replicat președintele Radev.

El a spus că România și Bulgaria protejează frontierele externe ale UE mai bine decât o serie de țări care se află în Schengen.

  • „Spațiul Schengen înseamnă una dintre cele mai importante valori ale Uniunii Europene.
  • Pe lângă securitate, există dimensiuni economice și de altă natură.
  • Cred că nu este corect ca noi și România să fim în afara Schengen”, a declarat președintele Bulgariei, citat de 24Chasa.

Radev și-a exprimat speranța că „în viitorul apropiat va fi găsită o soluție rațională a problemei”.

„Trebuie să apăsăm frâna pentru azil în toată Europa”

Cancelarul Austriei Karl Nehammer și ministrul de Interne Gerhard Karner s-au aflat luni în Bulgaria, unde au survolat din elicopter, alături de preşedintele Rumen Radev şi de ministrul de Interne Ivan Demergiev, frontiera cu Turcia, unde Bulgaria a instalat în 2015 un gard din sârmă pentru a opri migranții.

Radev şi Nehammer au vizitat punctul de frontieră Elhovo, de la graniţa cu Turcia, pentru a vedea ce măsuri pot fi luate pentru securizarea frontierei externe a UE. Rumen Radev şi Karl Nehammer au vizitat, de asemenea, Direcţia Regională a Poliţiei de Frontieră din Elhovo, unde se află Centrul Regional de Coordonare, parte a Sistemului Integrat de Supraveghere Schengen a frontierei bulgaro-turce.

Nehammer i-a promis lui Radev că Austria va sprijini solicitarea de alocare a două miliarde de euro adresată de Bulgaria Comisiei Europene pentru a consolida securitatea frontierelor.

Cancelarul Austriei a postat pe Twitter mai multe mesaje și fotografii din vizita sa în Bulgaria, mulțumindu-i președintelui Rumen Radev „pentru primirea prietenoasă și deschisă”.

  • „Vizita și discuțiile cu poliția de frontieră bulgară la frontiera externă a UE cu Turcia au arătat provocările diverse și enorme în lupta împotriva migrației ilegale. (...)
  • Polițiștii de la frontiera externă au o contribuție incredibilă la protecția și securitatea frontierelor în Europa. Pentru a face față acestor provocări majore, este nevoie de mai mult sprijin din partea Comisiei Europene”, a scris Nehammer.

El a susținut că alocarea a două miliarde de euro de către CE pentru Bulgaria pentru protecția frontierelor ar însemna „crearea securității pentru întreaga Uniune Europeană, prin consolidarea frontierei externe”.

Karl Nehammer a postat pe Twitter încă de la sosirea în Bulgaria câteva fotografii, însoțite de un mesaj în care spune că vizita sa este „dedicată luptei comune împotriva migrației ilegale”: „Austria este alături de Bulgaria aici. Trebuie să apăsăm frâna pentru azil în toată Europa”.

Vizita lui Nehammer în Bulgaria are loc înaintea alegerilor din land-ul Austria Inferioară, care vor avea loc în 29 ianuarie și a căror miză este una mare pentru cancelar și pentru partidul popular al acestuia, OVP. De altfel, el a fost acuzat că decizia de a ține România în afara Schengen ar fi fost una bazată pe calculele sale electorale, în condițiile în care OVP a scăzut în sondaje. Nehammer a respins ideea că vetoul Austriei ar fi putut fi dictat de motivaţii politice interne, cancelarul austriac calificând drept o „presupunere absurdă” existenţa unei legături cu alegerile din landul Austria Inferioară.

După votul din JAI din 8 decembrie, atât cancelarul austriac, Karl Nehammer, cât și ministrul de Interne Gerhard Karner au adus ca argument că din cei peste 100.000 de imigranţi sau solicitanţi de azil ajunși în Austria, 75.000 nu fuseseră înregistraţi nicăieri, iar asta ar fi trebuit să se întâmple la trecerea frontierei externe a UE. Ei au susținut că mulți dintre cei neînregistrați ar fi venit prin România sau Bulgaria, date contrazise de către autoritățile din România.

Sfidează Nehammer România prin vizita în Bulgaria?

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, nu crede că vizita în sine pe care cancelarul Austriei a făcut-o în Bulgaria poate schimba ceva.

Întrebat dacă consideră că prin vizita sa în Bulgaria cancelarul Austriei sfidează România, Aurescu a spus că nu a „simțit o sfidare”:

  • „Nu am simțit-o ca o sfidare, ci mai degraba o încercare de a atenua o percepție de izolare a Austriei pe plan european în urma votului din decembrie, în condițiile în care toate statele susțin aderarea României.
  • Și există și percepția că a fost afectat principiul unității europene”.

Bogdan Aurescu a amintit că săptămâna trecută a discutat cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg, căruia i-a transmis că „România este deschisă să discute atât cu Austria, cât şi împreună cu Comisia Europeană şi cu ceilalţi parteneri, pentru a găsi un răspuns la solicitările pe care Austria le-a adresat către Comisia Europeană”.

  • „Austria nu a cerut nimic din partea României, să facă ceva sau să nu facă ceva, și are mai degrabă solicitări trimise către Comisia Europeană, pentru a fi mai receptivă” la problemele legate de migraţie pe care le are Austria”, a afirmat ministrul român de Externe.

„Este prematur să vorbim despre un calendar de aderare”

Aurescu a spus că luni, la Bruxelles, la prima reuniune din acest an a șefilor diplomațiilor din statele membre UE, a avut discuții cu omologii săi, care l-ar fi asigurat că sprijină România să intre în Schengen, însă „este prematur să vorbim despre un calendar de aderare a României”.

  • „Germania ne susține în mod ferm și activ și dorește să facă demersuri pe lângă Austria. Am primit asigurări de sprijin activ și din partea Belgiei, Italiei, am discutat și cu colegul din Croația, cu Spania, cu Suedia. (...)
  • Toți acești miniștri de Externe susțin în mod ferm aderarea României la Schengen”, a declarat Aurescu.

El a mai susținut că a primit asigurări de la omologul său din Suedia privind începerea „consultărilor” pe care președinția suedeză a Consiliului UE vrea să le organizeze cu statele care se opun aderării României și Bulgariei la Schengen. Este vorba despre Austria și Olanda.

  • „Este foarte important ca aceste consultări pe care le va începe Suedia să ajunga la concluzii și apoi să vorbim despre un calendar. Este greu de estimat că Austria își va schimba poziția înaintea alegerilor interne (n.r.- de la sfârșitul lunii ianuarie).
  • Este prematur să vorbim despre un calendar de aderare”, a mai afirmat Aurescu.

Ministrul de Externe a mai spus că o estimare a calendarului de aderare e greu de făcut și în condițiile în care Bulgaria trebuie să convingă Olanda: „Nu trebuie să uităm că Bulgaria mai are de discutat şi cu Olanda, nu doar cu Austria. Prin urmare, există o serie de solicitări din partea Olandei care trebuie să îşi găsească un anumit răspuns din partea autorităţilor de la Sofia”.