Două adolescente au fost rănite joi dimineaţă, în urma unui accident produs pe Şoseaua Vitan-Bârzeşti din Capitală și în care au fost implicate trei maşini. Unul dintre vehicule s-a răsturnat, lovindu-le pe cele două fete aflate pe trotuar. Potrivit poliţiştilor, şoferul acestuia, un bărbat de 36 de ani, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Niciunul dintre șoferii implicaţi nu consumase alcool.

Mașină de polițieFoto: Dreamstime / Vlad Ispas
  • UPDATE 12:19 Cele două fetiţe accidentate sunt stabile şi echilibrate, a declarat, pentru Agerpres, medicul Cristian Sîrbu de la Spitalul "Marie Curie". "Sunt stabile ambele în acest moment. Sunt două adolescente de 15 ani, pietoni pe trotuar, când au fost lovite de o maşină ricoşată dintr-un accident multiplu. Una dintre ele este mai grav, în sensul că are o fractură la braţul stâng. După evaluare s-a hotărât intervenţia chirurgicală, motiv pentru care în acest moment se află în sala de operaţie. Cealaltă are nişte contuzii minore. (...) Stabile, echilibrate, cu prognostic bun", a afirmat medicul.

„În jurul orei 07:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Şos. Vitan-Bârzeşti. Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 36 ani, care se deplasa pe şoseaua Vitan-Bârzeşti, dinspre Pod Vitan catre Şoseaua Olteniţei, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus. În urma impactului, acesta s-a răsturnat pe lateral, lovind şi doi pietoni, care se aflau pe trotuar”, a informat Brigada de Poliţiei Rutieră a Capitalei, potrivit news.ro.

Poliţia a revenit apoi cu precizări, explicând că la originea accidentului s-ar fi aflat un șofer de 70 de ani care a vrut să facă un viraj la stânga, iar mașina acestuia a lovit alte două vehicule care veneau din sens opus. În urma impactului, unul dintre autoturismele lovite a intrat pe trotuar şi a lovit adolescentele.

  • ”După efectuarea cercetării la faţa locului, s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 70 de ani, care se deplasa cu autovehiculul pe şoseaua Vitan-Bârzeşti, dinspre Pod Vitan către Şoseaua Olteniţei, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus.
  • În urma impactului, unul dintre autovehiculele care circula din sens opus a patruns pe trouar, a lovit un panou publicitar si s-a răsturnat pe lateral, lovind şi doi pietoni care se aflau pe trotuar”, a transmis Brigada de Poliţie Rutieră.

Victimele, două adolescente în vârstă de 15 ani, au fost transportate la spital. Şoferii maşinilor implicate în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero.

De asemenea, conducătorul autovehiculului în vârstă de 36 de ani a fost testat şi cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Acesta a fost dus la INML în vederea recoltării de mostre biologice.

În continuare au loc cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Traficul rutier se desfăşoară pe banda II de circulaţie pe şoseaua Vitan-Bârzeşti, dinspre Şoseaua Olteniţei către Pod Vitan.

(foto articol: DreamsTime.com)