Vasile Daniel Balint, unul dintre fiii interlopului Sile Cămătaru, a fost prins în Italia, după ce a fugit din România și a fost dat în urmărire internațională, având o condamnare la 3 ani și 7 luni de închisoare.

Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Poliția Capitalei a anunțat marți că, în urma schimbului de date și informații cu autoritățile din Italia, cu o zi în urmă a fost depistat un bărbat urmărit internațional, care era căutat în baza unui mandat european de arestare.

Pe numele acestuia, Judecătoria Sectorului 6 a emis în 6 iunie 2022 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier și nerespectarea măsurilor stabilite printr-un ordin provizoriu de protecție.

„Autoritățile italiene urmează să demareze procedura prevăzută pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, în vederea predării”, a precizat Poliția Capitalei.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Vasile Daniel Balint, fiul interlopului Sile Cămătaru.

(Foto: Dreamstime.com)