Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac percheziții, marți, în cinci puncte de trecere a frontierei, majoritatea cu Republica Moldova, într-un dosar de corupție, a anunțat DNA. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că sunt vizați polițiști de frontieră suspectați că luau mită sume cuprinse între 20 și 250 de euro de persoană.

Vama AlbițaFoto: AGERPRES

Conform DNA, procurorii de la Serviciul teritorial Iași, în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova și cu sprijinul Eurojust (Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală), fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022.

Marți dimineață, au loc percheziții la 31 de adrese din județele Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor, din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul fiind locuințele unor persoane fizice.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că perchezițiile au loc în punctele de trecere a frontierei de la Albița, Stânca, Sculeni, Oancea (toate cu Republica Moldova) și Borș (Bihor).

Aceleași surse spun că sunt vizați polițiști de frontieră care ar fi luat mită de la diverse persoane, sume cuprinse între 20-30 de euro și 250 de euro. Sumele de bani ar fi fost cerue pentru a fi trecute cu vederea probleme precum expirarea vizei sau depășirea bagajului.