Bergenbier S.A. devine unul dintre primii producători de bere din România care va introduce sistemul de atașare a dopului de sticlele PET, în linie cu cerința Directivei Single Use Plastic (SUP) a Comisiei Europene, ce prevede reducerea impactului materialului plastic asupra mediului. Obiectivul acestei investiții este creșterea procentului de reciclare și diminuarea cantității de plastic care ajunge în natură.

Obiectivul acestei investiții este creșterea procentului de reciclare și diminuarea cantității de plastic care ajunge în naturăFoto: Bergenbier

”În calitate de producători de bere și prieteni ai mediului am observat că, în unele cazuri, doar PET-ul ajunge la reciclat, nu și dopul, care, din păcate, este aruncat la deșeu menajer sau ajunge în natură. Acest tip de închidere, în care se atașează dopul, va ajuta reciclarea eficientă a sticlelor PET. A fost un efort comun, al tuturor echipelor, mai ales al colegilor noștri din fabrica din Ploiești. Avem încredere că, începând cu finalul acestui an, alături de partenerii și consumatorii noștri facem un pas important în direcția sustenabilității, în linie cu obiectivele de business ale companiei”, a precizat Bogdan Jianu, Senior Brand Manager Bergenbier.

Pentru Bergenbier direcția de sustenabilitate este parte integrată în strategia companiei care are la bază trei piloni importanți: oamenii responsabili, planeta și consumul responsabil de alcool. Eficientizarea packaging-ului pentru a reduce cantitatea de plastic produsă este un obiectiv important pentru producător. În plus, împreună cu dopul atașat sticlelor PET, Bergenbier introduce pe piață și tăvile din carton 100% reciclat pentru împachetările dozelor din aluminiu.

Aceste inițiative fac parte din proiectele de sustenabilitate ale organizației, ce au ca scop principal grija față de mediul înconjurător. De altfel, Bergenbier acordă o atenție sporită amprentei pe care o lasă asupra comunităților și mediului de fiecare dată când produce sau vinde o bere. Fiind un partener al naturii, brand-ul respectă angajamentul privind împădurirea României, contribuind și în această toamnă la repopularea puieților de brad.

”Încă din 2017 am demarat campania de împădurire împreună cu asociația Plantăm Fapte Bune și, de atunci, am plantat în pădurile din România peste 150.000 de puieți de brad. Am reușit astfel să ajungem la peste 370 de mii m2 de teren împădurit. De atunci am continuat acțiunile de împădurire, iar prin Ziua Bradului Ovidiu, simbolul campaniei Bergenbier, vom continua plantarea a încă 15.000 de puieți noi în mai multe regiuni din țară până la finalul acestui an. Doar în această lună am plantat 5.000 de puieți, prieteni ai bradului Ovidiu, în Bucium, județul Alba, cu ajutorul celor peste 300 de voluntari care împărtășesc aceleași valori cu cele ale companiei noastre.”,punctează Elena Ion-Bălescu, Brand Manager Bergenbier.

Acțiunile de sustenabilitate Bergenbier sunt promovate de platforma prieteniresponsabili.ro.

Articol susținut de Bergenbier