Transportatorii rutieri bulgari au cerut eliminarea controalelor la frontiera dintre Bulgaria şi România, informează marți agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres.

TIR-uri în vamăFoto: Valentina Petrova / AP / Profimedia

„Dacă Bulgaria şi România nu pot fi acum în spaţiul Schengen, guvernele celor două ţări trebuie să elimine controalele la frontieră”, se arată într-un comunicat al Camerei Transportatorilor Rutieri din Bulgaria (CRCB) publicat marţi.

CRCB a precizat că susţine punctul de vedere al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), potrivit căruia în condiţiile în care aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen este blocată, guvernele celor două ţări ar trebui să colaboreze pentru a elimina controalele la frontiera dintre ele.

„În ambele ţări, sectorul transportului este unul important pentru economiile lor. Industria transportului atât în Bulgaria cât şi în România a suferit considerabil din cauza măsurilor protecţioniste introduse de UE în numele pachetului Mobilitate I. Scopul este clar - să reducă competitivitatea nu doar a transportatorilor din cele două ţări dar şi a economiilor lor în ansamblu”, se mai arată în comunicatul CRCB.

Potrivit transportatorilor rutieri bulgari, neadmiterea în spaţiul Schengen este „o lovitură dată afacerilor, tuturor celor care călătoresc, şi şoferilor de vehicule de mare tonaj care sunt forţaţi să aştepte timp de mai multe ore şi zile la graniţă”.

Aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost respinsă în data de 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE, desfăşurat la Bruxelles. În acelaşi timp, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie 2023.