Ambasadorul Austriei în România nu a participat, marţi, la întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu diplomații statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi în România, în locul acesteia fiind prezent un adjunct, au precizat surse oficiale pentru News.ro. Absența acesteia are loc în contextul în care Austria a împiedicat aderarea României la Schengen.

Adelheid Folie, ambasadoarea Austriei în RomâniaFoto: Inquam Photos / George Calin

UPDATE 15.20 Klaus Iohannis s-a referit, la întâlnirea cu ambasadorii statelor UE, la „blocajul regretabil și nejustificat al aderării României la spațiul Schengen, care este contrar acestor principii și realităților demonstrate prin date solide și rapoarte ale Comisiei Europene, care atestă rezultatele extrem de pozitive ale României în protejarea frontierei externe a Uniunii Europene și controlarea migrației ilegale”, a transmis Administrația prezidențială.

  • „Președintele Klaus Iohannis a reafirmat hotărârea țării noastre de a găsi soluții pentru a depăși acest blocaj și de a atinge obiectivul de a deveni membru Schengen cât mai curând posibil.
  • A informat, de asemenea, că va ridica subiectul la Consiliul European din această săptămână”, a transmis Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi în România, la Hotel Athénée Palace Hilton, iar ambasadoarea Austriei, Adelheid Folie, nu a participat la eveniment, fiind reprezentată de un adjunct, au precizat sursele citate.

Reacție diplomatică dură a României

După decizia luată de Viena joi în Consiliul JAI, ambasadoarea Austriei la București, Adelheid Folie, a fost convocată la Ministerul Afacerilor Externe, care a transmis că atitudinea Vienei împotriva aderării României la Schengen este „inadmisibilă, nejustificată și inamicală”.

  • „Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenței unor relații diplomatice îndelungate, cu o tradiție de peste 100 de ani, între țările noastre, precum și al cooperării bilaterale substanțiale în special în domeniul economic – Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanți ai României și al doilea investitor străin pe piața românească.
  • În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional și european, precum și coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internațional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei.
  • De asemenea, i s-a transmis ambasadoarei protestul ferm față de acuzațiile exprimate de autoritățile austriece cu privire la așa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmații care sunt inadmisibile, nefiind în conformitate cu realitatea”, a transmis atunci MAE.

A doua zi, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că l-a chemat în ţară, pentru consultări, pe ambasadorul eRomâniei în Austria, Emil Hurezeanu, ”un gest politic care subliniază poziţia României de dezacord ferm cu conduita Austriei şi indică decizia de diminuare a nivelului actual al relaţiilor cu acest stat”. Măsura reprezintă o sancțiune gravă la nivel diplomatic.

  • „Potrivit cutumelor diplomatice, decizia părții române este un gest politic care subliniază poziția României de dezacord ferm cu conduita Austriei și indică decizia de diminuare a nivelului actual al relațiilor cu acest stat”, a anunțat MAE.

Iohannis: „Am fost dezamăgit si supărat după ce am primit rezultatul votului din Consiliul JAI”

În prima sa apariție după eșecul Schengen, luni seară, președintele Klaus Iohannis a susținut că a fost „dezamăgit” și „supărat” după votul din Consiliul JAI, în care Austria a blocat aderarea României la Schengen.

  • „Când s-a votat s-a petrecut un lucru interesant. Austria a susținut timp de două săptămâni - că atât a durat întreaga etapă de NU - că spațiul Schengen nu poate fi extins, fiindcă sunt prea mulți migranţi. Dar pentru Croația a știut să voteze DA, pentru România și Bulgaria a știut să voteze NU. Acest mod de a face politică în Uniunea Europeană nu poate să fie considerat pozitiv”, a comentat Iohannis.
  • „Acest vot nu mă face să dau înapoi. Voi rămân conectat la fenomen. (...) Eu voi duce lucrurile mai departe și sunt convins că vom găsi o soluție. Vom continua discuțiile cu partea austriacă și cu Comisia Europeană. Pe mine o supărare sau o frustrare de acest tip nu m-a oprit niciodată în a urmări ceea ce este bine pentru comunitatea care m-a ales, și de data aceasta este națiunea română, și mă voi implica total. (...) Integrarea României în Spațiul Schengen rămâne obiectiv strategic național și obiectiv al meu personal”, a adăugat președintele.

Iohannis nu a spus însă concret care sunt pasii care vor urma, promițând că miercuri va prezenta „probabil două-trei acțiuni”.