​Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, membru al ÖVP , partidul cancelarului Karl Nehammer, apără refuzul Austriei de a primi România şi Bulgaria în Schengen, sugerând că țara sa a fost nevoită să recurgă la asta pentru a se face auzită la Bruxelles: „Noi nu suntem un stat care blochează şi pune veto-uri. Este mai degrabă un strigăt de ajutor”, scrie sâmbătă cotidianul austriac „Kronen Zeitung”. Publicația vorbește și despre tensiunile din coaliția de guvernare de la Viena generate de votul dat în JAI.

Schengen și AustriaFoto: Blitzkoenig / Dreamstime.com

În urmă cu patru zile, încă se făceau eforturi pentru a trece cu vederea diviziunile profunde din cadrul coaliţiei de guvernare de la Viena. Acest lucru s-a terminat acum. Veto-ul împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a pus coaliţia într-o situaţie dificilă. Verzii sunt foarte supăraţi pe ÖVP și cer o regândire a acestei probleme, scrie sâmbătă cotidianul austriac „Kronen Zeitung”. Verzii sunt parteneri minoritari ai conservatorilor din ÖVP în guvernul de coaliţie aflat la putere la Viena.

Tensiuni în coaliția de la Viena. „Karner şi-a pus casca de oţel şi a mers înainte cu veto-ul”

„Deşi vicecancelarul Werner Kogler (reprezentant al Verzilor - n.r.) şi liderul Verzilor, Sigi Maurer, au rămas tăcuţi vineri, au trimis-o în schimb pe ministrul justiţiei, Alma Zadic, să îşi exprime nemulţumirea. Aceasta a subliniat la Bruxelles că partidul său nu a susţinut veto-ul”, scrie „Kronen Zeitung”, conform News.ro.

Potrivit publicaţiei, chiar înainte de întâlnirea decisivă de joi din Consiliul JAI, vicecancelarul Kogler a încercat să-l convingă pe ministrul de interne, Gerhard Karner, care este din ÖVP, să găsească soluţii de compromis. „Cu toate acestea, fără succes. Karner şi-a pus casca de oţel şi a mers înainte cu veto-ul”, scrie „Kronen Zeitung”.

Prin diverse „contorsionări argumentative”, Verzii au încercat să scape de orice asumare a responsabilităţii pentru acest vot. Pe Twitter, Michel Reimon, una din vocile Verzilor, a explicat că fiecare ministru a fost liber în decizia sa atunci când a votat la Bruxelles. Prin urmare, Verzii nu au avut nicio influenţă asupra lui Karner. De asemenea, Reimon şi-a exprimat speranţa că această decizie ar putea fi reparată în cadrul unei alte coaliţii. Cu toate acestea, el a subliniat ulterior că nu este un motiv pentru ruperea coaliţiei şi convocarea de noi alegeri.

De asemenea, ÖVP a primit palma de rigoare şi din partea preşedintelui federal Alexander Van der Bellen (care provine tot din rândul Verzilor - n.r.). Şeful statului a spus că regretă „extraordinar de mult” acest comportament al Austriei în Consiliul JAI. El a recunoscut că Austria se află într-o situaţie dificilă din cauza afluxului de imigranţi. „Dar legătura dintre această problemă şi aderarea României şi Bulgariei la Schengen, trebuie să mărturisesc, din păcate, că nu o văd”, a spus Van der Bellen, citat de „Kronen Zeitung”.

„Un veto de nevoie”

În Ministerul de Interne, dar şi în Cancelaria Federală, oamenii încearcă să tempereze spiritele. „Din păcate, a trebuit să se recurgă la astfel de metode pentru a fi auziţi la Bruxelles”, este scuza invocată la cancelarie. În plus, conservatorii nu înţeleg de ce se face atât caz, deoarece şi Olanda a votat împotriva admiterii Bulgariei, mai scrie „Kronen Zeitung”.

De altfel, potrivit aceleaişi publicaţii, ministrul de Externe Alexander Schallenberg (ÖVP) a apărat refuzul Austriei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen sugerând că Viena a fost nevoită să recurgă la asta pentru a se face auzită la Bruxelles.

  • „Noi nu suntem un stat care blochează şi pune veto-uri. Este mai degrabă un strigăt de ajutor”, a subliniat ministrul austriac de Externe.

Reacția României, prea „emotivă”

Austria nu a blocat aderarea României şi Bulgariei la Schengen, ci doar „nu a vrut să se facă acum”, a susținut Schallenberg într-un interviu acordat vineri canalului TV Puls24. De fapt, susţine ministrul de externe, Austria a vrut să scoată subiectul Schengen de pe ordinea de zi a Consiliului JAI şi să se vorbească din nou despre asta peste şase luni.

El a negat însă că acest veto are de-a face cu alegerile locale din Austria Inferioară, unde partidul său a pierdut teren în favoarea extremei dreapta, care are poziţii radicalizate faţă de imigraţie.

În acelaşi timp, el a criticat reacţia României, pe care o consideră prea „emotivă”, după ce Ministerul român de Externe l-a rechemat în ţară pe ambasadorul din Austria, Emil Hurezeanu, pentru consultări.

Reamintim că România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu a intrat în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE. Austria a reușit să blocheze joi decizia favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.