Peste 2.000 de persoane şi-au dat demisia din Armata română în primele 9 luni ale anului, număr dublu faţă de cel consemnat în întreg anul 2021 (mai mult de 1.000) şi de 4 ori mai mare comparativ cu situaţia de pe parcursul anului 2020 (circa 500).

Militari romaniFoto: MApN

Armata română înregistra la începutul anului 73.350 de militari activi şi 50.000 de rezervişti, arată datele analizate de profit.ro. ″Atractivitatea profesiei militare manifestă o scădere care a dobândit accente critice în perioada recentă, în contextul de securitate extrem de instabil generat de războiul din Ucraina. Spre exemplificare, numărul tinerilor care s-au înscris la concursurile de admitere la şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri s-a redus aproape la jumătate în anul 2022 faţă de 2021, respectiv de la aproximativ 5.700 la 2.500 (de fapt la mai puţin de jumătate, la aceste cifre – n.r.), în condiţiile în care numărul locurilor scoase la concurs a fost sensibil egal″, se arată într-un document oficial, citat de Profit.ro.

În plus, conform sursei citate, între 25% şi 35% dintre candidaţi nu îndeplinesc cerinţele minime ale mediului militar.

În document, situaţia este explicată prin oferta mult mai atractivă a mediului privat, care a determinat ca tinerii militari, mai ales ofiţerii ingineri şi soldaţii şi gradaţii profesionişti, să părăsească sistemul militar, ”în special din motive pecuniare”.

(sursa:news.ro)