Poliția a fost sesizată marți dimineață că la Ambasada Ucrainei de la București au fost primite două plicuri suspecte. Poliția și echipe pirotehnice se află la sediul ambasadei pentru a verifica scrisorile. În ultima săptămână, zeci de reprezentanțe diplomatice ucrainene din Europa au primit plicuri cu substanțe explozive sau „colete însângerate” și ochi de animale.

Ambasada Ucrainei in RomaniaFoto: AGERPRES

16:25 „La ora 10:50 echipele pirotehnice ale Serviciului Român de Informații au fost solicitate la sediul Ambasadei Ucrainei în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, întrucât au fost primite plicuri care au fost considerate suspecte. Specialiștii SRI au pus în aplicare procedurile specifice iar în urma controlului preliminar, acestea au fost ridicate și transportate în siguranță. După primele verificări, s a constatat că plicurile nu conțin material exploziv. Potrivit procedurii, acestea vor fi analizate în laboratoare specializate, pentru a fi eliminate toate suspiciunile privitoare la posibile substanțe ce ar putea fi prezente. Vom reveni la finalul cercetărilor de laborator. În acest caz SRI colaborează cu celelalte instituții abilitate”, transmite SRI.

14:02Ambasadele ucrainene au primit și mai multe „pachete însângerate", a declarat marți ministrul ucrainean de externe, adăugând că ambasadele din România și Danemarca au primit marți astfel de pachete, transmite Reuters.

În ultima săptămână, misiunile diplomatice ucrainene din mai multe țări europene au primit pachete care conțineau ochi de animale și erau acoperite cu un lichid cu miros înțepător. Nimeni nu a revendicat responsabilitatea pentru trimiterea pachetelor, după mai bine de nouă luni de război al Rusiei în Ucraina.

12:13 Interventia echipelor SRI s-a finalizat. Plicurile au fost ridicate in vederea expertizarii. In acest caz se colaboreaza cu toate institutiile abilitate, transmite SRI.

11:55 „Echipele SRI s-au deplasat la Ambasada Ucrainei astăzi, în urma unui apel 112, prin care s a precizat ca au fost primite mai multe plicuri suspecte. Pirotehniștii au demarat procedura standard, pentru investigarea acestora. In urma controlului pirotehnic se va stabili dacă va fi nevoie ca acestea sa fie ridicate si transportate in siguranță”, a anunțat și SRI.

11:44 Marți, în jurul orei 11.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 1 au fost sesizați cu privire la faptul că, la sediul unei ambasade din Sectorul 1, au fost primite două plicuri ce ar avea un conținut suspect, a transmis Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat polițiștii pentru asigurarea zonei. De asemenea, merg acolo echipe pirotehnice pentru a face verificări specifice.

Mai multe ambasade ucrainene din străinătate au primit „pachete însângerate" cu ochi de animale

Săptămâna trecută, Ucraina a anunțat că o serie de „pachete sângeroase” au fost trimise la ambasade ucrainene din Europa, la scurt timp după ce o scrisoare-bombă a explodat la ambasada Ucrainei din Spania și după ce poliția a dezamorsat altele trimise inclusiv premierului Pedro Sánchez.

Ambasada Ucrainei la Madrid a primit vineri un pachet cu ochi de animale despre care ministerul de interne a declarat că purta o ștampilă străină, potrivit Reuters.

Conform Ministerului ucrainean de Externe, „pachetele însângerate" conțineau ochi de animale și erau îmbibate într-un lichid cu o culoare și un miros distinctiv. Astfel de colete au fost trimise la ambasadele Kievului din Ungaria, Olanda, Polonia, Croația și Italia, la consulatele generale din Napoli și Cracovia, precum și la consulatul din Brno, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko.