Un bărbat din judeţul Călăraşi a sunat la numărul pentru apeluri de urgenţă 112 anunţând că în zona în care a fost amenajat târgul de Crăciun din municipiul Călăraşi se află o bombă. Ulterior, bărbatul a sunat din nou, spunând că a fost vorba despre o glumă. El a fost identificat şi amendat, relatează News.ro.

Apelare 112Foto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia

Potrivit datelor furnizate sâmbătă de Poliţia Judeţeană Călăraşi, un prim apel la 112 a fost primit vineri, la ora 20:20, când un bărbat a anunţat că în incinta târgului de Crăciun din Călăraşi a fost amplasată o bombă. La scurt timp, apelantul a revenit, anunţând că a fost vorba despre o glumă.

Bărbatul care a sunat a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi.

„Cel în cauză a fost sancţionat conform O.G. nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic Pentru Apeluri de Urgenţă, cu amendă în valoare de 4.000 de lei”, informează Inspectoratul de Poliţie Călăraşi.