Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi anunță instrumentarea celui mai mare dosar de crimă organizată descoperit până acum în Europa, în care au fost făcute peste 200 de percheziții în 22 de state, vizând o schemă complexă de fraudă în domeniul TVA, prin vânzarea de bunuri electronice. Conform EPPO, este vorba despre grupări de crimă organizată răspândite în toate statele membre, prejudiciul calculat până acum fiind de 2,2 miliarde de euro.

Dolari americani și euroFoto: Abdurrahman Antakyali / Zuma Press / Profimedia

EPPO a anunțat printr-un comunicat de presă transmis marți că, în cooperare cu instituțiile de aplicare a legii din 14 state membre UE, au fost făcute simultan peste 200 de percheziții vizând o schemă complexă de fraudă în domeniul TVA prin vânzarea de bunuri electronice populare. Perchezițiile au avut loc în Belgia, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, România, Slovacia și Spania. De asemenea, în același dosar în 12 și 13 octombrie au avut loc descinderi în Cehia, Ungaria, Italia, Olanda, Slovacia și Suedia.

„Toate datele culese sunt în curs de analizare, iar ancheta asupra grupărilor infracționale organizate din spatele acestei scheme continuă. Pagubele estimate investigate în cadrul Operațiunii Amiral se ridică în prezent la 2,2 miliarde de euro și s-au luat măsuri de recuperare a prejudiciului”, precizează EPPO.

Cum a început ancheta care vizează peste 9.000 de firme și 600 de persoane fizice

În aprilie 2021, Autoritatea Fiscală portugheză din Coimbra cerceta o companie care vindea telefoane mobile, tablete, căști și alte dispozitive electronice, fiind suspectată de fraudă în domeniul TVA. Când EPPO și-a început activitatea, în iunie 2021, acest caz i-a fost raportat de către autoritățile portugheze.

Din perspectivă națională, în baza anchetei administrative, facturarea și declarațiile fiscale păreau în regulă. Cu toate acestea, procurorii delegați europeni portughezi au decis să investigheze în continuare și, lucrând împreună cu ceilalți procurori europeni delegați, cu analiștii de fraudă financiară ai EPPO și cu reprezentanții Europol și autoritățile naționale de aplicare a legii, au stabilit treptat legături între compania suspectată din Portugalia și aproape 9.000 de alte entități juridice și peste 600 de persoane fizice din diferite țări, spun reprezentanții EPPO.

La 18 luni de la primirea raportului inițial, EPPO vorbește despre „ceea ce se crede a fi cea mai mare fraudă tip carusel în materie de TVA investigată vreodată în UE”.

Activitățile infracționale sunt răspândite în cele 22 de state membre participante la EPPO, precum și în Ungaria, Irlanda, Suedia și Polonia și în state terțe, inclusiv Albania, China, Mauritius, Serbia, Singapore, Elveția, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Statele Unite.

Fraude aproape imposibil de detectat

Conform Parchetului European, dincolo de valoarea mare a prejudiciului, acest tip de fraudă iese în evidență prin complexitatea extraordinară a lanțului de companii. De la societățile care acționează ca furnizori aparent curați de dispozitive electronice și cele care solicită rambursări de TVA de la autoritățile fiscale naționale în timp ce vând aceste dispozitive online unor clienți individuali - și care ulterior canalizează veniturile obținute din aceste vânzări în străinătate, înainte de a dispărea - până la cele care spală banii obținuți în această activitate infracțională.

EPPO spune că aceste infracțiuni nu ar fi posibile fără implicarea mai multor grupări infracționale bine organizate, cu roluri specifice în această rețea, care ani de zile nu au putut fi detectate.

Fraudele tip carusel

Potrivit ultimei estimări realizate de Europol, frauda carusel în materie de TVA este cea mai profitabilă infracțiune din UE, care provoacă anual pierderi fiscale de aproximativ 50 de miliarde de euro pentru statele membre. Odată ce atinge un nivel de complexitate comparabil cu cel observat în cadrul „Operațiunii Amiral”, acest tip de fraudă este aproape imposibil de descoperit din perspectivă pur națională.

Utilizând sistemul de gestionare a cazurilor EPPO, accesul la bazele de date naționale și europene, susținut de capacitatea analitică și de investigație a Oficiului central al Parchetului European, precum și de Europol și de instituțiile naționale de aplicare a legii, procurorii europeni au putut să realizeze o investigație comună vizând întreaga rețea de grupuri infracționale, conform EPPO.

  • „Prin Operațiunea Amiral, Parchetul European aduce în centrul atenției o industrie de criminalitate extrem de sofisticată. (...) Fără EPPO, pregătirea acestui tip de operațiune ar fi durat ani de zile sau, mai probabil, nu ar fi avut loc niciodată.
  • Operațiunea Amiral este o demonstrație clară a avantajelor unui parchet transnațional.
  • Când vine vorba despre fraudă în materie de TVA, din perspectivă națională, prejudiciile pot fi evaluate ca fiind relativ mici sau inexistente sau chiar rămân nedetectate. (...)
  • Cred că aceasta este cea mai mare fraudă în materie de TVA din Europa descoperită până acum”, a afirmat procurorul șef al EPPO Laura Codruța Kovesi.