Un bărbat a fost depistat de către poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Cluj-Napoca având asupra sa două permise de conducere, unul britanic, iar celălalt german, ambele documente fiind false. Bărbatul a declarat că le-a cumpărat cu 250 de euro de pe internet, informează news.ro.

Pista de pe Aeroportul ClujFoto: AGERPRES

„În cursul zilei de 11.11.2022, la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din direcţia Barcelona, un bărbat în vârstă de 34 de ani, cetăţean român. Cu ocazia controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră, având suspiciuni cu privire la identitatea persoanei, i-au solicitat bărbatului să prezinte pe lângă paşaport şi alte documente prevăzute cu fotografie. Bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră un permis de conducere cu însemnele Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, document ce conţinea datele sale de identificare şi care, în urma verificărilor specifice, s-a stabilt că nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond specifice unui document autentic, fiind fals”, transmite sâmbătă Poliţia de Frontieră.

Totodată, extinzând verificările asupra bărbatului, a fost descoperit un alt permis de conducere, cu însemnele specifice Republicii Federale Germania, având datele de identificare ale acestuia. Nici acesta nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind de asemenea, fals.

Bărbatul a declarat că i-a fost suspendat dreptul de conducere pe teritoriul Germaniei, fiindu-i reţinut permisul de conducere, iar prin intermediul unui anunţ de pe reţelele de socializare şi-a procurat cele două documente false în schimbul sumei de 250 de euro.

În prezent, se desfăşoară cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, la final urmând a fi luate măsurile legale.