Trei medici de la Spitalul Judeţean Focşani sunt cercetaţi de procurori după ce o adolescentă de 17 ani a murit din cauza unor complicaţii apărute în urma unei nașteri prin cezariană.

Spitalul Judetean din FocsaniFoto: Facebook Spitalul Judetean din Focsani

Parchetul Judecătoriei Focşani a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că dosarul penal, înregistrat în 19 iulie, vizează infracțiunea de ucidere din culpă, după ce în 16 iulie o fată de 17 ani a murit la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean Sf. Pantelimon din Focşani, din cauza unor complicaţii apărute în urma unei naşteri prin cezariană.

În acest dosar a fost începută urmărirea penală împotriva a trei medici, pentru infracțiunile de ucidere din culpă, fals intelectual şi favorizarea făptuitorului, iar marți au fost făcute mai multe percheziții la locuinţele unor persoane, precum şi la Spitalul Judeţean din Focşani.

“În continuare se fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor urmărite şi pentru aflarea adevărului în cauză în scopul tragerii la raspundere penală a tuturor persoanelor implicate”, a mai transmis Parchetul Judecătoriei Focşani, conform News.ro.