Lia Bugnar a căzut cu bicicleta și a aflat de la poliție că va fi deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Regizoarea a ajuns în această situație după ce la spitalul la care a fost tratată incidentul a fost consemnat în scripte ca „accident rutier”, după cum a relatat aceasta.

Semafor bicicletaFoto: Michael Piepgras / Panthermedia / Profimedia

Cum se poate ajunge în astfel de situație, în condițiile în care cazi singur cu bicicleta, esți singurul care s-a rănit și nimeni altcineva nu a fost implicat în incident?

​Bogdan Oprița, șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgența Floreasca și coordonatorul SMURD București, a explicat pentru HotNews.ro că aceasta este procedura standard în toate spitalele din România.

„Aceasta este procedura standard în toate spitalele din România. Dacă o persoană declară că a folosit un mijloc de locomoție pe un drum public, noi trebuie să anunțăm la Poliție. Chiar dacă persoana declară că s-a lovit și nu a fost lovită de altcineva. Iar Poliția, mai departe, are propriile proceduri și verifică despre ce este vorba", a declarat Oprița.

La rândul lor, reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București au explicat, pentru HotNews.ro, că medicii din UPU aplica prevederile legale in materie și în vigoare. Vorbim aici despre: art. 77 (2) din OUG 195/2002 care prevede că orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase, este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România.

Într-o postare pe Facebook, Lia Bugnar povestește, cu umor, cum a mers la spital, la Urgențe, după ce a căzut cu bicicleta și s-a rănit la față.

Pe fișa completată în triajul unității medicale a fost menționat că a fost implicată într-un accident rutier, deși a explicat că nu a fost vorba despre așa ceva, căzând cu bicicleta în timp ce era singură, pe o stradă pustie. Ajunsă acasă, regizoarea a fost sunată de către un polițist, care a anunțat-o că în urma "accidentului rutier" va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„E absurd să le permitem polițiștilor să-și câștige lefurile făcându-și de treabă", a spus regizoarea, contactată de HotNews.ro.