Elena Udrea rămâne în închisoare, după ce instanța supremă i-a respins definitiv luni ultima cale de atac împotriva deciziei prin care a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

Elena UdreaFoto: AGERPRES

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins recursurile în casație formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea și de fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja.

  • "Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de condamnaţii Udrea Elena Gabriela şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2303/1/2017.
  • "În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă recurenţii condamnaţi la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
  • În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii condamnaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 170 lei, rămân în sarcina statului", este decizia pronunțată luni de ICCJ.

Hotărârea instanței este definitivă.

Udrea se află în Penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani în dosarul "Gala Bute". Ea a atacat decizia de condamnare prin două căi extraordinare de atac, ambele respinse de către instanța supremă.

După decizia definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute, Udrea a încercat să fugă din țară și a fost prinsă în Bulgaria, unde a stat în arest timp de peste două luni, timp în care s-a derulat procesul de extrădare. Ea a fost adusă în 16 iunie în România și a fost încarcerată.

Elena Udrea este judecată și în dosarul Hidroelectrica și în cel privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009.

Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie importantă privind prescripția specială, în urma deciziei Curții Constituționale conform căreia prevederile articolului 155 din Codul Penal privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt neconstituționale. Efectul - mii de inculpați ar putea scăpa de dosare, pe lista beneficiarilor fiind și Elena Udrea, care ar putea scăpa de dosarul Hidroelectrica și de cel privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009.