Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a explicat motivul pentru care şoferul care nu a oprit la semnalul poliţiştilor este cercetat sub control judiciar: procurorul de caz a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală pentru a se adresa instanţei cu propunere de arestare la domiciliu sau arestare preventivă, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice este mai mică de cinci ani.

Parchetul GeneralFoto: mpublic.ro

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă, în legătură cu evenimentul produs în trafic în data de 26 octombrie.

„La data de 26.10.2022, organele de poliţie din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de distrugere, prev. de art. 253 C. pen. şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C. pen. În urma dispunerii, la data de 27.10.2022, de către organele de poliţie judiciară, a efectuării în continuare a urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, măsură confirmată de procurorul de caz, organele de cercetare penală din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră au dispus reţinerea persoanei cercetate pentru o durată de 24 de ore, de la data de 27.10.2022. În raport de infracţiunea de distrugere, precizăm că acţiunea penală nu a putut fi exercitată, având în vedere că nicio persoană nu a formulat plângere prealabilă”, precizează sursa citată.

Sursa menţionată a adăugat că, vineri, a început urmărirea penală faţă de acel tânăr pentru comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

„Din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 26.10.2022, în jurul orei 19:00, prin comportamentul său, concretizat în violenţe îndreptate împotriva persoanelor şi bunurilor şi în atingeri grave aduse demnităţii lucrătorilor de poliţie şi jandarmilor, persoana cercetată a tulburat ordinea şi liniştea publică. Prin referatul organelor de poliţie din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră s-a propus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de această persoană pentru o durată de 60 de zile.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti din 28.10.2022 s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de persoana fizică cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C. pen., pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 28.10.2022”, a mai precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Procurorii au precizat că bărbatul respectiv are în cadrul controlului judiciar mai multe obligaţii, printre care să nu conducă vehicule pentru care legea impune deţinerea unui permis de conducere şi să nu părăsească România, decât cu încuviinţarea prealabilă a anchetatorilor.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a mai menţionat că bărbatul nu a putut fi prezenta instanţei cu propunere de arestare preventivă sau arest la domiciliu deoarece pedeapsa pentru infracţiunea cercetată este mai mică de cinci ani.

„Referitor la dispunerea unei măsuri preventive în cadrul procesului penal, precizăm că, în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice (respectiv închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă), procurorul de caz a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală pentru a se adresa judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea dispunerii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cercetată este mai mică de 5 ani).

La acest moment procesual, organele de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, efectuează cercetări pentru justa lămurire a situaţiei de fapt şi de drept”, conform comunicatului.

Miercuri seară, tânărul a fost oprit în trafic, după ce încălcase mai multe reguli de circulaţie în timpul ce se afla la volanul unui Mercedes, însă a refuzat să legitimeze şi să coboare, forţând scăparea şi lovind două autoturisme în timp ce a demarat în trombă sub privirile poliţiştilor, jandarmilor şi ale martorilor.

Avocatul său susţine că nu era nici băut, nici drogat, dar că s-a temut că ar putea fi scos pe geam şi încătuşat de către jandarmii solicitaţi să intervină. El este cercetat sub control judiciar.