Un oboi în valoare de 5000 de euro furat anul trecut dintr-o biserică din judeţul Buzău a fost găsit de poliţişti la mai bine de un an de la furt. Instrumentul muzical era al unei olandeze venite în România cu un grup.

HotNews.roFoto: Hotnews

În iulie 2021, mai mulţi tineri din Olanda au ajuns la Buzău pentru o serie de evenimente culturale cu membrii Bisericii Baptiste din satul Pitulicea, comuna Glodeanu Sărat. Atunci, un bărbat din Ilfov ar fi dat o spargere în cursul nopţii şi ar fi plecat cu un instrument musical găsit în biserică, pe care ulterior l-ar fi amanetat pentru 600 de lei.

  • "Fapta a fost sesizată în dimineaţa zilei de 30 iulie 2021, în jurul orei 09.00, de către proprietara instrumentului, o tânără în vârstă de 32 de ani, din Olanda.
  • Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 29/30 iulie 2021, bănuitul ar fi pătruns prin efracţie într-un lăcaş de cult din Glodeanu Sărat şi ar fi sustras instrumentul, depozitat temporar de păgubită în biserica respectivă, în vederea realizării unor activităţi de voluntariat în domeniul cultural-religios.
  • Tânăra a estimat valoarea bunului sustras la 5.000 de euro", se arată într-un comunicat al IPJ Buzău, citat de News.ro.

Oboiul furat din biserică a fost amanetat de hoţ pentru 600 de lei, iar ulterior a fost cumpărat de un alt bărbat din Voluntari, care şi-a dat seama de valoarea instrumentului şi l-a scos la vânzare pe un site de anunţuri, unde l-au văzut şi poliţiştii:

  • "În baza datelor tehnice ale instrumentului şi a celorlalte informaţii furnizate de persoana vătămată, poliţiştii au descoperit instrumentul muzical la un bărbat din Voluntari, care îl achiziţionase de la o casă de împrumut cu scopul comercializării pe platformele online de profil.
  • Din investigaţii, poliţiştii au stabilit că bunul ar fi fost achiziţionat de către casa de împumut chiar de la bănuit, contra sumei de 600 de lei. Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti, în vederea restituirii către proprietară".

Poliţiştii buzoieni au ajuns astfel şi la cel care a furat instrumentul muzical - un ilfovean de 39 de ani, care a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, iar miercuri a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.