​Barry Sharpless a primit premiul Nobel a doua oară, la distanță de 21 de ani, pentru un domeniu pe care l-a creat și apoi l-a dezvoltat: click chemistry, care permite stabilirea rapidă a unor legături ingenioase și utile între molecule. Sharpless, prin acest al doilea Nobel, intră într-un club foarte select care până astăzi era format din doar patru oameni, printre care și Marie Curie.

Barry SharplessFoto: ANDREW SILK / AFP / Profimedia

Pe 5 octombrie 2022, trei cercetători au primit premiul Nobel pentru Chimie: Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal și K. Barry Sharpless. Premiul a fost acordat pentru dezvoltarea unui domeniu al chimiei care este încă la început, Click chemistry, domeniu care poate aduce îmbunătățiri în tratarea și diagnosticarea bolilor.

Barry Sharpless s-a născut în 1941 în Philadelphia (statul Pennsylvania) și este unul dintre cei mai cunoscuți chimiști ai lumii. În 1998 a creat termenul de „click chemistry” pe care l-a detaliat în 2001, într-o lucrare semnată împreună cu alți doi cercetători (Hartmuth Kolb și M.G. Finn).

În 2001 a primit pentru prima oară premiul Nobel pentru Chimie, iar în 2022, a doua oară.

Click chemistry (chimia click) se referă la un mod prin care diversele module moleculare pot fi rapid legate, pentru a crea molecule complexe. Chimia click a revoluționat domenii precum dezvoltarea de medicamente, medicina și știința materialelor.

Click chemistry reprezintă o abordare mai nouă a sintezei moleculelor care poate accelera procesul de descoperire a medicamentelor prin utilizarea câtorva reacții mai practice și fiabile.

În martie 2019, publicația American Chemical Society îl elogia într-un amplu articol pe Barry Sharpless pentru reacțiile chimice extrem de utile pe care le-a descoperit și pentru „abilitatea supranaturală de a gândi precum o moleculă”.

Sharpless era descris în articol ca fiind „un maestru în a determina moleculele să-i facă voia”. El spunea că specialiștii din domeniul chimiei de sinteză nu au primit cu brațele deschise noțiunile „chimiei click” în primii ani. „Era mult prea simplă și pentru unii dintre ei a fost un afront. Dar oameni din alte ramuri ale chimiei au văzut ce transformare folositoare poate urma. Puteau să se folosească de ea pentru a garanta legăturile dintre diverse sisteme”, spunea Sharpless.

Și comitetul Nobel, acum, în 2022, menționează această simplitate, explicând faptul că această combinare a modulelor moleculare face posibilă crearea unei varietăți aproape infinită de molecule. „Uneori răspunsurile simple sunt cele mai potrivite”.

Danezul Morten Meldal, unu dintre cei trei câștigători în 2022, a comparat chimia clic cu construcțiile făcute cu ajutorul cărămizilor de Lego.

Tehnologia este folosită pe plan globală pentru a afla mai multe despre celule și pentru a detecta procesele biologice. Tot datorită ei pot fi create în alborator molecule stabile, fără a rezulta însă și produsele secundare nedorite care au constituit un minus al altor metode.