Gyorgy Mihail, unul dintre cei mai mari graficieni romani, artistul care in anii 60 a expus pictura neagra alaturi de Paul Neagu, la venerabila varsta de 92 de ani, ne aduce in atentie o serie de lucrari grafice de neegalat!

Gyorgy Mihail ne aduce in atentie o serie de lucrari grafice de neegalatFoto: Galeria Basil

Peste 100 de lucrari (desene si penite) vor fi expuse, cu recunostinta, bucurie si multa apreciere la Galeria Basil sambătă, 15 octombrie, orele 18.30.

"Gyorgy Mihail ne invită să vedem și idei, și sentimente, și lumi posibile foste, actuale, viitoare, paralele, imaginare. Genuri și moduri. Într-o desfășurare amplă, răbdătoare, construind configurații monumentale cu ajutorul acaparatoarelor detalii microscopice, valorând rafinat și conferind spațialitate printr-un simplu gest, totdeauna cu un ochi îndreptat spre sine, totdeauna privind spre noi. Poate că nu îi este indiferentă relația cu lumea percepută, nici cu cea perceptivă, dar importantă pentru el este valoarea semnului în ecuația genuri și moduri. Este ceea ce trebuie să căutăm noi acum, într-o expoziție cu program reflex al căutărilor de atelier, alunecând precauți spre capcanele analitice pentru a ne opri în fața artei de idei." - Virgil Mocanu, critic de artă, 2008.

„Cred că la originea desenelor lui Gyorgy Mihail stă o mirare relativistă, iute depășită, căci artistul ocolește fenomenul, convins că va da de forțele inaparente care i-au dat naștere. Este absurd însă ca tocmai existența acestor forțe să fie “formalizată”, deformalizată ori codificată. Gyorgy sugerează atunci, printr-o succesiune de momente cu configurație neîmplinită, prezența unui promordiu nativ. Atât. Ne aflăm dacă vreți, într-o mistică a ipotezelor, în fața unui stop pus delirului formativ. Desenele parcă ne previn că formele înșeală, abat. În apropierea adevărului se afla o zonă potențiala unde arta ne împinge să pătrundem pentru a rămâne suspendați acolo. În clipa acestei suspensii, artistul face stânga-mprejur și privește în jos, către peștera înnegurată a mumelor stihii. Pâna și umbra vreunei configurații pare a fi interzisă. Doar o clipă însă și mirarea revine, actul se întrerupe, sub penița se așterne instantaneu o foaie albă, ispită pentru alt desen: precum un declic ce marchează reluarea de la capăt a aceleiași experiențe. Este un sens posibil al acestui ciclu de perpetuări.” - Leonid Dimov, scriitor, 1980.

„Gyorgy Mihail și-a articulat un univers particular în abstractia lui, de forme și peisaje interstitiare ce sugerează, prin subtila poetică a componentelor și detaliilor imagistice și compoziționale, animate de o ingenioasă dinamică a planurilor de perspectivă, un spațiu suprareal, suspendat aidoma unei fabuloase pânze de păianjen. În campul alb al hârtiei, formele dominante, preponderent geometrice, sunt delimitate de ductul alternant de linii energetic marcate și traecte de o finețe ce sfidează gravitația și acuitatea optică. De aceea, compozițiile lui Gyorgy Mihail creează iluzia plutirii imponderabile a tot ce mobilizează ansamblul compoziției grafice. Arareori, precum în cele câteva desene în creion, studii ludice mai vechi destinate parcă unui privitor neofit, în aceste false scenografii nonfigurative artistul insinueaza câte un personaj sau un detaliu peisagistic, dar cu o amprentă atât de ușoară a vârfului de grafit, încât totul transpare către privitor ca din aburul unei visări! În cele mai reușite creații ale sale, Gyorgy Mihail subliniază forma și iluzoria ei mișcare spațială cu remarcabila eleganță și expresivitate a gestului grafic, câteodată înviorat de câte un accent cromatic. Mici ochiuri sensibile de albastruri sau roșuri evanescente, care fac ca întreg jocul de alburi din jur să vibreze de lumină și misterioase penumbre. Atunci, desenul artistului pare să configureze magic în închipuirea privitorului un „personaj” de sine stătător, convingător prin vivanta lui prestanță! Astfel, artistul orchestrează în compozițiile lui un soi de orgie suprarealistă și futuristă, deopotrivă, agitată, gravă și spectaculoasă ca însăși lumea în care trăim.” - Corneliu Antim, critic de artă, 2008

Accesul se face pe bază de invitație.

Tinuta obligatorie: predominant ALB/NEGRU