Un nou mesaj Ro-Alert a fost transmis duminică după-amiază pentru locuitorii din zona Barajului Tăul Mare din Roșia Montană, care sunt avertizați că există pericolul ca barajul să cedeze, astfel că trebuie să evacueze zona. Reamintim că în cursul nopții o parte din localnici eu fost evacuați, după ce a apărut o fisură la baraj, la circa 10 metri de lacul de acumulare. Specialiștii ajunși la fața locului au decis ca barajul să fie golit pentru remedierea avariilor.

ISUFoto: news.ro
  • ”Atenție! Locuitorilor din Roșia Montană, din proximitatea albiei pârului Foieș! În urma evaluării din teren s-a constatat că evacuarea preventivă este imperativ necesară pentru protejarea vieții dumneavoastră!
  • Există pericolul ca barajul Tăul Mare să cedeze. Se recomandă evacuarea preventivă pentru 2 3 zile, până nivelul apei din baraj ajunge la un risc acceptabil.
  • Pentru autoevacuare se va lua legătura cu autoritățile prezente în Roșia Montană, sau identificați un loc înalt, în care să vă deplasați în cel mai scurt timp, când se dă ordinul de evacuare! ISU Alba”, se arată în mesajul Ro-Alert, conform Alba.24.

Operațiunile pentru golirea parțială a lacului Tăul Mare de lângă Roșia Montană continuă, duminică după-amiază. Prin acțiunile de evacuare cu motopompe de mare capacitate, s-a reușit scăderea nivelului apei.

Patru mesaje RO-ALERT au fost transmise populaţiei în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost semnalată o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare.

Potrivit ISU Alba, pe parcursul nopţii, 268 de persoane (aflate în zone cu potenţial risc) au fost anunțate că trebuie să evacueze zona. "În urma acestui demers, 70 de persoane s-au autoevacuat la rude în localităţile limitrofe, 14 persoane au fost evacuate cu mijloace şi în spaţii asigurate de autorităţile locale (oraşele Abrud şi Cîmpeni), iar restul persoanelor au refuzat evacuarea", a precizat sursa citată.