Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a anunțat marți că ia în calcul menținerea în funcțiune a două centrale nucleare germane în iarna anului 2023, din cauza indisponibilității mai multor reactoare franceze, potrivit AFP.

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, la Forumul economic de la DavosFoto: Markus Schreiber / AP / Profimedia

Pentru a asigura aprovizionarea cu energie în Germania, "centrala Isar 2 (lângă Munchen) și centrala Neckarwestheim (sud-vest) vor rămâne conectate în primul trimestru din 2023", din cauza "situației din Franța care este mai rea decât se aștepta", a declarat el într-o conferință de presă la Berlin.

Astfel, ministrul ecologist merge mai departe decât era prevăzut în urmă cu câteva săptămâni: pe 5 septembrie, el anunțase că dorește să mențină aceste două centrale în stand-by până în primăvara anului 2023 și să le folosească doar în ultimă instanță, în caz de urgență energetică.

Dar, pe baza scenariilor privind energia electrică pentru iarna din Franța, prezentate la 14 septembrie, Habeck a estimat că situația este mai gravă decât cea prognozată până acum.

El a adăugat că "în trecut, afirmațiile operatorului EDF s-au dovedit a fi adesea prea pozitive".

Decizia de a extinde aceste două centrale germane confirmă schimbarea de direcție făcută deja la 5 septembrie de ministrul ecologist, al cărui partid este, din punct de vedere istoric, profund anti-nuclear.

Habeck a revenit apoi asupra închiderii lor definitive, prevăzută pentru sfârșitul anului 2022, conform unui calendar de eliminare treptată a energiei nucleare decis de Angela Merkel după dezastrul de la Fukushima din Japonia, în 2011.