Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi seară, la New York, că lucrurile sunt destul de simple, trebuie să evităm să risipim energia în această perioadă, dar preşedintele susţine că nu se va întâmpla ca românii să stea în frig şi nici nu vor rămâne fără curent, notează news.ro.

Președintele Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

”Cred că a face economie într-o vreme în care criza energetică este evidentă (...) lucrurile sunt destul de simple, trebuie să evităm să risipim energia”, a declarat, marţi seară, la New York, preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat cum face el însuşi economie, preşedintele a precizat că locuinţa poate să fie mai rece, dacă nu este nimeni acasă, se poate stinge lumina în încăperile în care nu se stă şi pot fi scoase din priză aparatele care nu se folosesc.

”Nu ne dorim şi nu se va întâmpla ca românii să stea în frig, cum nu se va întâmpla să li se stingă lumina, cum se spune, dar este un lucru natural, foarte potrivit, bun, etic, corect, un semn de solidaritate, să facem economii rezonabile fiecare acolo unde putem”, adăugat preşedintele.

Posibilă creștere la prețul alimentelor

Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat, marţi, că nu crede că în România va exista o criză alimentară, arătând că este posibilă, din păcate, o creştere a preţului la unele alimente, notează Agerpres.

În acest context, el a subliniat că Guvernul va trebui să se străduie foarte mult pentru a ţine preţurile la un nivel pe care românii şi-l pot permite.

”Nu cred că în România vom avea o criză alimentară şi nu cred că undeva în Europa vom avea o criză alimentară. Vom avea, este posibil, din păcate, o creştere la preţurile unor alimente, dar trebuie să fim foarte conştienţi că această criză alimentară va lovi prima dată statele mai sărace şi, de acolo, criza poate să aibă repercusiuni foarte grave şi pentru noi. Faptul că ne implicăm pentru a preveni o criză alimentară este un semn de solidaritate cu lumea care încă nu-şi permite de toate, este un semn de solidaritate cu cei care încearcă să prevină o nouă criză globală, însă pentru români nu trebuie să apară aşa semne de întrebare. Nu vom avea în România o criză alimentară, nu vom raţionaliza alimentele, dar Guvernul va trebui să se străduie foarte mult pentru a ţine preţurile la un nivel pe care românii şi-l pot permite”, a spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce delegaţia României care participă, marţi şi miercuri, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Vizita şefului statului în Statele Unite ale Americii va include şi o deplasare la San Francisco (California), joi şi vineri.