În următoarele patru săptămâni, temperaturile se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă, mai ales în estul și sudul țării, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru perioada 29 august - 26 septembrie 2022. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi pe alocuri excedentare în următoarea lună.

Vreme calduroasaFoto: Flickr/ Paulo Otavio

Săptămâna 29 august - 5 septembrie 2022

  • Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în toată țara, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 5 - 12 septembrie 2022

  • Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Săptămâna 12 - 19 septembrie 2022

  • Temperaturile medii se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice. Regimul pluviometric va avea o tendință excedentară în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 19 - 26 septembrie 2022

  • Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale.

***

Estimările meteorologice pe patru săptămâni sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading (Anglia).

„Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2002-2021. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs”, explică ANM.